Sari la conținut

Germania: Până la trei ani de închisoare pentru incendierea drapelelor altor țări

15/05/2020 10:55 - ACTUALIZAT 15/05/2020 10:55

Arderea în public a drapelului Uniunii Europene sau a drapelelor altor ţări poate fi sancţionată cu până la trei ani de închisoare în Germania, a decis joi seara târziu parlamentul federal, transmite vineri dpa, conform Agerpres.

„În Germania nu este permisă incendierea drapelului statului Israel”, a exemplificat Johannes Fechner, purtător de cuvânt pentru chestiuni juridice al Partidului Social Democrat (SPD), explicând contextul adoptării noii reglementări.

În 2017, manifestanţi adunaţi în Berlin au incendiat steaguri ale Israelului, incident care a determinat reforma legislativă anunţată acum.

Până în prezent, conform legii, pedepsele cu amenzi sau închisoare se puteau aplica doar în cazul denigrării simbolurilor Republicii Federale Germane, simbolurile suverane ale altor state şi ale Uniunii Europene fiind protejate doar în anumite condiţii, menţionează dpa.