Sari la conținut

Familie de români, oprită de poliție în Germania la bordul unui Mercedes de lux reparat cu piese furate

20/05/2020 14:28 - ACTUALIZAT 20/05/2020 14:37

O familie de români a vrut să se întoarcă în țară într-un Mercedes de lux reparat cu piese furate de la altă mașină. Românii au fost opriți într-o parcare aproape de ieșirea din Germania și au rămas fără mașină.

Poliția de frontieră din Gattendorf, Bavaria, a descoperit mai multe probleme la autoturismul Mercedes pe care l-a verificat luni seara, 18 mai, în parcarea Baerenholz, de pe autostrada A93, foarte aproape de granița Germaniei cu Cehia.

În jurul orei 1 noaptea, ofițerii au găsit Mercedesul cu plăcuțe de înmatriculare din Berlin în parcare. Mașina era ocupată de o familie română de șase membri și se afla în drum spre România. Șoferul, în vârstă de 27 de ani, a declarat că a cumpărat Mercedes-ul GLE 350 pentru o sumă mare de euro în urmă cu doi ani.

Polițiștii au constatat mai multe neconcordanțe la verificarea autoturismului și au descoperit piese ale vehiculului de pe un Mercedes raportat ca furat.

Conform primelor date ale anchetei, autoturismul este un vehicul accidentat care a fost reparat cu piese ale unui vehicul furat, scrie kurier.de., citat de Observator.

Ofițerii au confiscat vehiculul, iar poliția judiciară a preluat ancheta ulterioară. Șoferul va fi cercetat pentru mai multe infracțiuni.