Sari la conținut

„Riscați până la 550.000 de euro amendă sau închisoare” – Scrisoarea de la „autorități” trebuie ignorată

Etichete:
02/08/2023 17:39 - ACTUALIZAT 02/08/2023 17:39
Atenție la scrisorile false de la poliție trimise prin mail

Atenție la scrisorile false de la poliție trimise prin mail – Oficiul de Stat al Poliției Judiciare (LKA) și Centrul de Consiliere pentru Consumatori din Renania-Palatinat avertizează cu privire la trimiterea de scrisori falsificate prin e-mail către persoane fizice și companii, care par să provină de la Poliția Federală, dar care în realitate sunt trimise de infractori. (Citiți continuarea după fotografie)
>>> Aţi primit această scrisoare de la Lidl? Puteţi pierde bani imediat

Atenție la scrisorile false de la poliție trimise prin mail

Acești infractori creează scrisori care arată foarte autentice, cu scopul de a obține date personale, cum ar fi parole, date de acces sau numere de tranzacție. Destinatarii sunt induși în eroare să contacteze o adresă de e-mail, iar prin acest demers, infractorii doresc să spioneze datele personale ale victimelor și să le înșele ca să efectueze plăți.

Scrisorile sunt intitulate „Mandat pentru proceduri judiciare”. Destinatarii sunt amenințați cu diverse acuzații, printre care și posibilitatea de a fi acuzați de posesie de pornografie infantilă, cu mandate de arestare și amenzi uriașe de până la 550.000 de euro, pentru a-i determina să reacționeze rapid. Aceste scrisori sunt complet false și nu provin de la autoritățile oficiale!!!
>>> Ai primit această scrisoare în legătură cu taxa radio-tv? Ce riști dacă o ignori

Sfaturi importante pentru a vă proteja de astfel de înșelătorii:

– Nu răspundeți în grabă la astfel de scrisori sau e-mailuri care cer răspuns rapid, însoțite de amenințări de consecințe grave, cum ar fi închisoarea. În loc să acționați imediat, verificați informațiile la sediul local de poliție sau la centrele de consiliere pentru consumatori.
– Aveți grijă când vi se solicită să furnizați informații personale, cum ar fi PIN-urile și TAN-urile. Nu răspundeți la astfel de mesaje de e-mail și, în niciun caz, nu plătiți sume de bani cerute.
Nu deschideți niciodată atașamentele din e-mailuri neașteptate, deoarece acestea pot conține viruși sau malware.
– De asemenea, evitați să faceți clic pe linkurile din aceste e-mailuri, deoarece pot duce către site-uri false.

Dacă credeți că ați căzut victimă unei astfel de tentative de înșelăciune, raportați incidentul online ACCESÂND ACEST LINK sau contactați departamentul de poliție local pentru a face un raport.

Pentru a obține informații actualizate despre înșelătoriile de tip phishing, puteți accesa radarul de phishing al centrului de consiliere pentru consumatori, AICI.

Sursa: Landeskriminalamt Rheinland-Pfalz Pressestelle. ZiarulRomanesc.de