Sari la conținut

Alexandra R., românca gravidă dispărută în Germania, a fost „răpită și ucisă”. Poliția a arestat doi bărbați

06/09/2023 16:08 - ACTUALIZAT 09/01/2024 12:42
Arestări în cazul româncei Alexandra R. dispărută în Germania

Arestări în cazul româncei Alexandra R. dispărută în GermaniaAlexandra R. este declarată dispărută de la sfârşitul anului trecut. La momentul dispariţiei era însărcinată în opt luni. Doi bărbați care au avut legături directe cu ea au fost arestați miercuri dimineață, 6 septembrie. Acuzațiile împotriva lor sunt foarte grave.
>>> Românca ucisă în Germania, au apărut detaliile morții Alexandrei R. „Au cerut 785.000 de euro”

Arestări în cazul româncei Alexandra R. dispărută în Germania

Acest caz de persoană dispărută le-a dat mari bătăi de cap anchetatorilor germani. În decembrie anul trecut, Alexandra R., însărcinată în luna a opta, a dispărut din Nürnberg. De atunci au fost efectuate nenumărate căutări majore, dar nu s-a găsit nicio urmă a femeii în vârstă de 39 de ani la momentul dispariției.
>>> Dispariția Alexandrei R. în Germania – Procuror: „Încă îi căutăm cadavrul”

Dar acum există un punct de cotitură în caz, după cum au anunțat, miercuri dimineață, Parchetul din Nürnberg-Fürth și Poliția din Franconia Centrală: au fost emise mandate de arestare împotriva a doi suspecți.
Mamă criminală la Darmstadt: și-a ucis soțul și un copil. Celălalt copil este grav rănit

Miercuri, fostul partener al Alexandrei R. , Dejan B., în vârstă de 50 de ani, și partenerul său de afaceri, Ugur T., în vârstă de 48 de ani, au fost arestați pe baza unui mandat de arestare emis de Tribunalul din Nürnberg. Împotriva lor există indicii grave care arată că au răpit-o și ucis-o pe Alexandra R. la 9 decembrie 2022.
>>> Adolescent român de 17 ani din Germania, dat dispărut de familie

În acea zi, femeia a devenit de negăsit după ce și-a dus copilul adoptiv la un centru de zi. Încă de la început a existat o suspiciune puternică că a fost victima unei infracțiuni violente, deși trupul ei nu a fost găsit.

După investigații ample ale unei comisii speciale a Poliției judiciare din Nürnberg sub conducerea Parchetului din Nürnberg-Fürth în numeroase țări europene și după evaluarea a aproximativ 900 de urme și indicii, suspiciunile împotriva fostului ei partener și a partenerului său de afaceri a devenit mai concretă, explică anchetatorii. „Au existat și legături de afaceri între Alexandra R. și acuzați”, se arată într-un comunicat de presă.
>>> Dispariția româncei Alexandrei R. în Germania. «Încă mai am speranța că este în viață, că este „doar” o răpire»

Alexandra R., amenințată de fostul partener

După despărțirea din primăvara anului 2022, Dejan B. ar fi amenințat partea vătămată din motive financiare. Împreună cu partenerul său de afaceri, fostul iubit al româncei ar fi obținut în mod fraudulos un titlu executoriu pentru o sumă de bani de șase cifre împotriva femeii de 39 de ani, față de care Alexandra R. s-a apărat în condițiile legii civile. În plus, ea a depus mai multe acuzații penale împotriva acuzatului.
>>> Dispariția Alexandrei R. – La telefonul româncei a răspuns un șofer de TIR din Italia. Poliția extinde investigațiile

Anchetatorii presupun, așadar, că arestații au răpit-o pe Alexandra R. în ziua de 9 decembrie 2022, au ucis-o și i-au ascuns cadavrul într-un loc necunoscut. La cererea Parchetului din Nürnberg-Fürth a fost a emis mandate de arestare împotriva celor doi bărbați, marți, 5 septembrie, pentru, printre altele, sechestrare de persoane și omor. Ambii suspecți au fost arestați la domiciliul lor miercuri dimineață și urmează să fie prezentați unui judecător de instrucție.
>>> Alexandra R. cumpărase zeci de apartamente. Au legătură afacerile cu dispariția româncei însărcinate?

Sursa. inFranken.de. ZiarulRomanesc.de