Sari la conținut

Alegeri CDU: Partidul lui Merkel își alege noul președinte în decembrie. Ar putea deveni cancelar în 2021

15/09/2020 12:54 - ACTUALIZAT 15/09/2020 12:54

Partidul creştin-conservator CDU al Angelei Merkel îşi va alege la începutul lui decembrie noul preşedinte, care ar putea deveni cancelar în 2021, în cursul unui congres care se va derula într-o singură zi din cauza pandemiei de COVID-19, relatează Agerpres citând AFP.

Congresul va avea loc pe 4 decembrie la Stuttgart, a declarat luni presei secretarul general al Partidului, Paul Ziemiak.

Trei candidaţi sunt în cursă pentru a-i succeda lui Annegret Kramp-Karrenbauer, considerată o perioadă urmaşa Angelei Merkel, dar care a decis în februarie să renunţe la funcţie.

Un congres ar fi trebuit organizat în aprilie pentru a-i departaja pe cei trei, dar acesta a fost amânat pentru decembrie din cauza noului coronavirus.

Militanţii CDU vor trebui să aleagă între moderatul Armin Laschet, aflat în fruntea landului cu cea mai mare populaţie, Renania de Nord – Westfalia, liberalul Friedrich Merz, un adversar istoric al Angelei Merkel, şi Norbert Roettgen, un expert în politică externă.

Învingătorul are toate şansele de a deveni candidatul dreptei în alegerile legislative din septembrie 2021, la finalul cărora Angela Merkel urmează să-şi părăsească funcţia, după 16 ani petrecuţi în fruntea guvernului federal.

Un al candidat ar putea totuşi să obţină funcţia, liderul bavarez Markus Soeder. Acesta, care conduce partidul aliat al CDU, CSU, a devenit una dintre personalităţile cele mai populare în Germania datorită modului în care a gestionat, considerat eficient, pandemia în Bavaria.

CDU nu a susţinut decât în două rânduri un candidat bavarez, la alegerile din 1980 şi 2002, şi de fiecare scrutinul s-a soldat cu victoria taberei social-democrate.

CDU-CSU se află detaşat în fruntea intenţiilor de vot cu peste 35% din sufragii, în faţa Verzilor, creditaţi cu circa 17%, social-democraţi (SPD) şi Alternativa pentru Germania.

Din partea SPD candidat la postul de cancelar va fi actualul ministru de finanţe, Olaf Scholz.