Sari la conținut

Germania: Confiscarea activelor dobândite ilegal, permisă și după prescrierea faptelor

Etichete:
05/03/2021 13:07 - ACTUALIZAT 05/03/2021 13:07

Statul german poate confisca active dobândite ilegal şi după prescrierea faptelor, a stabilit vineri Curtea constituţională germană, transmite dpa.

În astfel de cazuri se pot face excepţii „având în vedere interesul superior al binelui comun”, au conchis judecătorii din Karlsruhe (sud-vest), unde se află Curtea constituţională federală germană.

Germania combate corupția cu măsuri dure: Companiile care încalcă legea NU mai obțin contracte publice

Decizia vine după ce în 2019 Curtea federală de justiţie (BGH), instanţa germană supremă în materie de drept penal şi civil, şi-a manifestat preocuparea în legătură cu această măsură, prevăzută în reforma constituţională din 2017, şi a suspendat un proces în apel care se desfăşura în landul Saxonia inferioară, aşteptând clarificări din partea Curţii constituţionale.

Cazul respectiv pornise de la angajarea fără forme legale la o măcelărie a unor lucrători bulgari, în legătură cu care două persoane au fost achitate, ca urmare a prescrierii faptelor. Totuşi, tribunalul regional a ordonat recuperarea de la angajatori a peste 10 milioane de euro. (Agerpres)

Continuați să citiți în Ziarul Românesc