Sari la conținut

Frica evreilor din Germania față de refugiați: ”Provin din culturi în care există ură faţă de evrei”

23/11/2015 15:33

Preşedintele Consiliului central al evreilor din Germania, Josef Schuster (foto), a declarat luni că dorește o limitare a afluxului de refugiaţi în ţară.

Josef Schuster consideră că mulţi dintre refugiați vin din ţări unde „ura faţă de evrei” este larg răspândită.

„Cred că este nevoie ca accesul în Germania să fie controlat. Mai devreme sau mai târziu, nu vom putea evita plafoanele pentru limitarea numărului de refugiaţi „, a declarat el.

În Germania sunt în curs dezbateri privind necesitatea de a stabili sau nu plafoane pentru primirea solicitanţilor de azil.

Cancelarul Angela Merkel, care a marcat duminică zece ani de când este la putere, s-a opus acestei posibilităţi, care ar înlocui cotele europene anuale negociate cu Turcia privind repartizarea de migranţi între ţările membre ale UE, conform Agerpres.

„Fluxul de refugiaţi are două faţete. Noi trebuie să le luăm în considerare pe amândouă. Mulţi dintre refugiaţi fug de teroarea (grupării) Statul Islamic şi vor să trăiască în pace şi libertate. Dar în acelaşi timp, ei provin din culturi în care ura faţă de evrei şi intoleranţa sunt solid implantate„, a avertizat liderul comunităţii evreieşti din Germania.

 

Continuați să citiți în Ziarul Românesc