Faceți cunoștință cu familia Gheorghiu, recent mutată din patria lui Mihai, România, în Norvegia, țara natală a Lisbet, în urma morții părinților săi pentru a le oferi celor cinci copii ai lor un mod de viață mai sigur, mai blând și mai centrat pe viața domestică. Micul sat pe care l-au ales drept casă este sănătos și primitor, iar toți cei de acolo își cunosc treburile: vecinul lor, Mats (Markus Scarth Tønseth), este un om de familie prietenos, care este și directorul noii școli incluzive pentru copii, în timp ce noul loc de muncă al lui Mihai – o poziție în IT pentru care este mult supracalificat, dar acestea sunt sacrificiile pe care le faci pentru a trăi într-un paradis nordic – este legat de locul său în biserică. Biserica aceea este de tip strict evanghelic, iar familia Gheorghiu o ia foarte în serios. Localnicii sunt în general toleranți și deschiși la minte, conservatorismul familiei îi marchează ca diferiți.
Regizorul Cristian Mungiu a revenit la Cannes cu un film care a împărțit sala în două încă de la primele proiecții. „Fjord” concurează pentru Palme d’Or și îi are în rolurile principale pe Renate Reinsve și Sebastian Stan. Subiectul e incomod, construit cu precizie: ce se întâmplă când valorile tale intră în coliziune cu societatea în care ai ales să trăiești.
Povestea urmărește familia Gheorghiu, Mihai și Lisbet — el român, ea norvegiană — care se mută cu cei cinci copii într-un sat norvegian lângă un fiord, acolo unde viața pare perfectă atâta timp cât respecți regulile comunității. Cuplul e tradițional, religios și mult mai puțin deschis decât lasă să se vadă, iar relația cu proprii copii devine un motiv de conflict serios cu vecinii progresiști. Situația escaladează până când familia e reclamată serviciilor sociale pentru abuz — și de aici filmul refuză să mai indice cine are dreptate.
„Nu cred în filmele care îți spun ce să crezi”, a declarat Mungiu la conferința de presă. Regizorul, care a câștigat deja Palme d’Or în 2007 cu „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, și-a documentat noul film timp de patru ani, discutând cu polițiști, judecători, avocați și jurnaliști norvegieni implicați în cazuri similare. Scenariul a fost construit din detalii reale combinate deliberat pentru a păstra exact acea ambiguitate pe care viața o impune. Citește și: Cel mai elegant hoț de pe Netflix fură o capodoperă da Vinci în opt episoade atrăgând publicul într-un nou joc al luxului, artei și seducției.
Tema centrală e una pe care românii din diaspora o recunosc instinctiv: ciocnirea dintre lumea din care ai plecat și lumea în care ai ajuns. „Există un conflict clar între valorile tradiționale și cele progresiste, iar asta duce la o divizare a societății între grupuri care se urăsc reciproc”, a spus Mungiu, adăugând că nu îi place această societate. Sebastian Stan a mărturisit că rolul l-a ajutat să se reconecteze cu rădăcinile sale românești — o declarație care a rezonat puternic în sală.
Filmul nu absolvă și nu condamnă pe nimeni — nici familia conservatoare care refuză să se integreze, nici vecinii progresiști care aplică legea până la capăt. Mungiu a precizat că legislația norvegiană a fost de atunci modificată, pentru că autoritățile înseși și-au dat seama că ceva nu funcționa. Într-o lume care cere tot mai insistent să alegi o tabără, Mungiu face exact opusul — și tocmai asta îl face periculos de actual.