in

Accident grav în Germania: Un șofer român de TIR a fost strivit în cabină


Un șofer român de TIR a fost strivit în cabină, în Germania. Imaginile cumplite au fost surprinse după ce a intrat în plin în alt camion.

Teribilul accident a avut loc sâmbătă, în jurul orei 14:00, în Germania, pe A2, în direcția Dortmund, în coada unei coloane formată după o tamponare.

Șoferul român al unui TIR încărcat cu oțel nu a sesizat blocajul din trafic și a intrat cu viteză, pe banda din dreapta, în spatele unei alte semiremorci.

Șoferul român a fost pur și simplu strivit în cabină și, conform mt.de, citat de ObservatorNews două răni extrem de grave i-au făcut pe medici să declare că viața lui e în pericol.

Camionul pe care l-a lovit românul a intrat în alt TIR din fața lui, acesta a ajuns pe banda a doua, unde un autoturism a fost avariat serios.

Cinci oameni au fost răniți în total, în afara șoferului român o altă victimă fiind de asemenea în stare foarte gravă.

Bild scrie că poliția a estimat pagubele totale ale accidentului la un milion de euro.



Germania relaxează şi mai mult restricţiile ce vizează restaurantele, barurile şi hotelurile. Rămân obligatorii masca și distanța

Trei pakistanezi au intrat pe ascuns într-un TIR condus de un român ca să ajungă ilegal în Germania – VIDEO