in

Șefa DRP: Mulți români din Germania și Austria vin la granița României doar pentru a se vaccina și pleacă înapoi


”Am fost la Nădlac să văd locul în care va fi amplasat primul centru de vaccinare al diasporei într-o vamă, Nădlac II fiind punctul de trecere al frontierei cel mai aglomerta, cel mai tranzitat de către diaspora. 4000 de romani au tranzitat aceasta vamă în ultimele 24 de ore, 600 dintre ei au primit carantinare obigatorie.

Am primit solicitări încă de acum 2 luni de la diaspora, în general, prin care se solicita un centru de vaccinare în Aeroportul Otopeni, majoritatea cereau această opţiune.

Noi am devenit portavocea lor şi am contactat autorităţile responsabile de această înfiinţare a centrelor în aeroporturi şi în vămi”, a declarat Oana Ursache, șefa Departamentului pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Guvernului României.

Ursache a mai precizat că unii români vin în ţara doar să se vaccineze.

”Înţeleg că DSP Arad a avut o iniţiativă proprie, au deja containere care aşteaptă să fie transportate în vamă. Amplasarea lor se va face înainte de efectuarea vămii propriu-zise pentru că unii dintre ei nici nu vor să intre în ţară, vor doar să vină, să se vaccineze şi să se întoarcă. Sunt nişte containere mai speciale care au şi aer condiţionat”, a declarat Oana Ursache.

Potrivit acesteia, cei mai mulţi romani vin să se vaccineze în ţară din Austria şi din sudul Germaniei.

Deocamdată nu se cunoaşte exact când va fi funcţional acest centru de vaccinare.

”Nu avem un răspuns pentru diaspora care aşteaptă dată la care va fi funcţional acest centru de vaccinare. Deocamdată sunt nevoiţi să intre în Arad şi să se vaccineze în centrele de acolo”, a mai declarat Ursache.



Germania: Închisoare pe viață pentru un refugiat care a ucis un bărbat și i-a rănit grav partenerul de viață

Închisoare și 1,7 milioane de euro amendă pentru un șofer român care ducea aproape o tonă de droguri în Germania