Sari la conținut

Un român a fost șocat de cât a plătit în Thasos pentru trei mici și o ciorbă de burtă

Etichete:
13/05/2024 18:58 - ACTUALIZAT 13/05/2024 19:07

Un turist român care s-a aventurat într-o vacanță pe insula Thassos din Grecia a avut o surpriză neplăcută atunci când a primit nota de plată, la un restaurant local. Acesta a plătit o sumă considerabilă pentru o porție de trei mici și o ciorbă de burtă, o experiență care l-a șocat pe moment. Într-o încercare de a împărtăși experiența sa neplăcută și de a avertiza alți turiști români, acesta a postat pe un forum dedicat călătorilor în Grecia detalii despre nota de plată surprinzător de mare pe care a primit-o.

Nota de plată pentru trei mici și o ciorbă de burtă

Pe internet, românii discută cu interes prețurile din Grecia și compară costurile cu cele din anii precedenți, pentru a-și gestiona mai bine bugetul în timpul vacanței. În cazul de față, turistul român a remarcat că o simplă porție de trei mici a costat 11 euro, iar adăugarea unei ciorbe de burtă a crescut nota de plată cu încă 9 euro. Acest lucru l-a determinat să facă publică situația și să ofere un avertisment celor care intenționează să viziteze insula Thassos, pentru a-i informa despre prețurile aparent exagerate.

„Prima și ultima masă din Thassos de săptămâna asta la tavernă am decis să fie la MotorShip din Skala Maries sau Skala Marion. Eu doream să le testez bougiourdi-ul, ea avea poftă de o ciorbă. Cum aveau doar de burtă azi, am mâncat și mi-a plăcut.

A fost ce trebuie, mai bună decât patsas-urile încercate până acum pe insulă. Bougiourdi-ul bun, de top, dar nu de locul 1, încă.  Dar urmează, că sunt motivați să îl servească turiștilor pe cel mai bun. Sunt sigur că feedback-ul meu „prețios”, să îi determine și mai mult să-l echilibreze și să atingă perfecțiunea. La felul doi, ne scuzați, dar n-am putut să refuzăm oferta de mici românești că nouă din diaspora ne e tare dor de ei. Și au fost perfecți! Am petrecut câteva ore împreună și uitasem să mai plecăm. Dacă mai stăteam de vorbă prindeam și cina. În ultima poză aveți și prețurile, că tot erați curioși”, a scris românul pe grupul Forum Thassos.
Citiți și: Furia unui român revenit în țară: ”Nu vreau să fiu ăla din diaspora cu nasul pe sus, dar las-o dracului de treabă”

Comentariile nu au întârziat. Unii comentatori au exprimat uimirea față de costuri, dar alții au manifestat interes și curiozitate în a încerca aceleași preparate culinare în timpul șederii lor în Thassos.
Citiți și: „The Sun” evaluează șapte beri spaniole și aceasta obține punctajul maxim. „Este delicioasă”