Sari la conținut

Ajutorul pentru locuință în Germania: mulți români nu știu că pot primi bani pentru chirie

09/06/2026 07:00 - ACTUALIZAT 09/06/2026 12:53
Bani de chirie pentru românii Germania

Costurile locuințelor continuă să pună presiune pe bugetele a milioane de oameni din Germania, iar pentru numeroase familii, chiria sau ratele la locuință au devenit o povară tot mai greu de suportat. În acest context, un ajutor financiar oferit de stat e ca o gură mare de aer. Ceea ce mulți străini, inclusiv români, nu știu însă este că accesul la acest sprijin nu este rezervat exclusiv cetățenilor germani. Legea prevede condiții clare, iar persoanele fără pașaport german pot beneficia de acest ajutor. Totul depinde de statutul lor de ședere și de îndeplinirea unor criterii precise stabilite de autorități.

Bani de chirie pentru românii din Germania: cine poate beneficia de Wohngeld

Wohngeld, ajutorul acordat pentru acoperirea costurilor locuinței, este destinat persoanelor care muncesc sau pensionarilor ale căror venituri nu sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile de locuire. Potrivit legii, acest sprijin are rolul de a asigura „securitatea economică” și accesul la o locuință adecvată pentru persoanele și familiile care se confruntă cu dificultăți financiare. În principiu, persoanele care lucrează, dar câștigă prea puțin pentru a-și acoperi chiria sau ratele unui credit imobiliar pot solicita acest ajutor. De asemenea, și pensionarii pot depune cerere.

Dreptul efectiv la Wohngeld depinde de mai mulți factori, printre care nivelul veniturilor și situația locativă. Potrivit Centrului pentru Protecția Consumatorilor din Germania, sute de mii de persoane care ar avea dreptul la acest sprijin nu îl solicită, deși ar putea beneficia de el.

Bani de chirie pentru românii Germania

Este necesară cetățenia germană?

Răspunsul scurt este nu. Legea germană prevede că și cetățenii străini care locuiesc în Germania pot avea dreptul la Wohngeld, cu condiția să îndeplinească anumite cerințe legale. Conform legislației privind șederea străinilor, sunt considerate persoane străine toate cele care nu sunt cetățeni germani în sensul articolului 116 alineatul 1 din Constituția Germaniei. Acest lucru nu exclude automat accesul la prestația socială.

Pentru a putea primi Wohngeld, persoana trebuie să locuiască efectiv în Germania și să își aibă centrul principal al vieții pe teritoriul federal.
Citiți și: Schimbări importante în 2026: de la pensii și cumpărături până la alimente și călătorii. Ce trebuie să știe toți românii din Germania

În plus, este necesar să existe un drept legal de ședere. Acesta poate rezulta din dreptul de liberă circulație în cadrul Uniunii Europene, dintr-un permis de ședere sau o tolerare a șederii conform legislației germane, dintr-un acord internațional, dintr-o autorizație de ședere acordată în baza legislației privind azilul sau din alte situații prevăzute de lege.

Cine nu poate primi acest ajutor

Legea stabilește și situațiile în care cetățenii străini nu sunt eligibili pentru Wohngeld. De exemplu, nu pot beneficia de această prestație persoanele care, în baza unor acorduri internaționale, sunt exceptate de la aplicarea normelor germane privind securitatea socială.

Există și categorii pentru care eligibilitatea este, în mod normal, exclusă. Este vorba despre anumite persoane aflate în Germania exclusiv pentru căutarea unui loc de formare profesională, pentru căutarea unui loc de muncă după o perioadă de ședere în țară sau pentru participarea la programe specifice precum serviciul voluntar european ori anumite stagii legate de studii.

Foto: Depositphotos.com