Alex Marius Ostafe, un tânăr în vârstă de 29 de ani, din Botoșani, este primul român din Londra care spune că a reușit să strângă cele 500 de semnături necesare pentru a avea reprezentativitate la Congresul Românilor de Pretutindeni, ce va avea loc la București în perioada 24-25 iunie 2016.
Alex, care în prezent ocupă funcția de manager de admitere la o universitate din Londra, a declarat pentru Ziarul Românesc că a decis să participe la congres pentru a ajuta comunitatea românească.
„Am făcut asta de nenumărate ori, fără ca măcar să aștept ceva înapoi”, ne-a spus botoșăneanul care face voluntariat la Londra din 2009.
Congresman al Diasporei cu 500 de semnături, termenul de depunere a listelor s-a prelungit până în 26 mai
„Am de gând să merg la Bucureşti şi să cer acel lucrul necesar pentru comunitatea românilor din UK, adică un fond de rezervă pentru a ne putea duce morţii în ţară”, a mai declarat Ostafe.
El mai spune că vrea să lupte pentru apărarea românilor în fața denigrărilor din presa britanică și pentru „un centru comunitar în adevăratul sens al cuvântului”.
Alex spune că nu va fi singur în această campanie și că are lângă el un grup de tineri care fac voluntariat pentru comunitatea românească.
„Nu am fost, nu sunt şi nici nu voi fi favoritul ambasadei, atât timp cât îmi iubesc comunitatea şi o respect. Aşa, cum este ea, mai colorată, cu prostituate , proxeneţi, hoţi, doctori, avocaţi, profesori universitari, arhitecți, studenţi, constructori , cleaneri etc. Cu alte cuvinte, suntem nişte oameni minunaţi, dar care încă mai avem multe de învăţat de la alte comunităţi”, este de părere el.
Alex mai dorește să meargă la Congresul Diasporei pentru a prezenta doleanțele românilor din Marea Britanie:
„După ce vor fi validate semnăturile mele am pregătit o sală mare şi voi pregăti un „congres” al românilor din Londra unde voi invita toți oamenii de afaceri care au angajaţi români să îmi zică doleanţele lor să plec cu un „bagaj” de cereri la Bucureşti. Nu voi merge cu cererile mele personale acolo. A reprezenta o comunitate nu însemnă să merg acolo şi să cer ce îmi convine mie, ci să merg acolo cu doleanţele oamenilor. Asta consider eu că trebuie făcut.”
Alex Ostafe le transmite românilor din Marea Britanie: „Să se considere fiecare ambasador al României şi să vorbească cât mai plăcut de ţara noastră!”
Mircea Maer
Vin alegerile, Parlamentul dezgroapă după 7 ani Congresul Diasporei