Sari la conținut

Spărgea mașini transportate cu trenul în Germania: Un român a reușit să provoace pagube de zeci de mii de euro

10/04/2017 11:11 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:29

Poliția germană a reușit să captureze un român care a spart mai multe mașini în timp ce erau transportate cu trenul.

Potrivit platformei 20min.ch, bărbatul, în vârstă de 41 de ani, se furișa pe trenul de transport auto în timpul nopții pentru a fura obiecte de valoare din interiorul mașinilor. A apucat să repete fapta de patru ori până să fie prins de anchetatori.

tren transport mașini

În timp ce trenul se deplasa din Lörrach la Hamburg, românul a spart nu mai puțin de șapte mașini. La miezul nopții, a activat frâna de urgență și a sărit din tren. Polițiștii însă erau deja pregătiți și l-au prins în aceeași noapte. Trenul vizat de acesta efectuează zilnic transporturi, în timpul lunilor de vară, având ruta până în Elveția.

Pagubele totale provocate se ridică la 80.000 de euro. Românul se află, de duminică dimineața, în arest preventiv.

Un cunoscut psiholog român a luat țeapa vieții lui în Germania. De la o simplă mașină second hand s-a ajuns la anchete și avocați

Cu zeci de mii de euro mai bogați, după ce au dat patru spargeri. Un român, presupusul lider al bandei, a fost adus în fața instanței la München

Continuați să citiți în Ziarul Românesc