Sari la conținut

Cu zeci de mii de euro mai bogați, după ce au dat patru spargeri. Un român, presupusul lider al bandei, a fost adus în fața instanței la München

28/11/2016 07:15 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:31

Aflat în banca acuzaților la Tribunalul Districtual din München, Gabriel D., un român în vârstă de 34 de ani, nu mai are altă opțiune decât să își recunoască vina. E acuzat de patru cazuri de furt calificat în bandă organizată.

Procesul va dura până în data de 6 decembrie. Românul recunoaște că a participat la comiterea de 4 furturi, însă susține că a fost responsabil doar cu supraveghere și nu era nicidecum liderul bandei, scrie platforma merkur.de. Rezultatele cercetărilor efectuate de anchetatori însă demonstrează contrariul, iar Gabriel D. riscă să petreacă mulți ani după gratii.

gabd1

Köln : Trei români, aduși în fața justiției după ce au dat peste 100 de spargeri

Potrivit anchetei, românul, împreună cu alți patru complici care se află deja în închisoare, s-au reunit în iunie 2014 pentru a organiza mai multe jafuri. Câteva zile mai târziu au comis primul furt, la Feldkirchen. În data de 30 iunie, la ora 22:00, s-au deplasat la benzinăria de pe strada Hohenlinder Straße. Era seara în care se desfășura partida dintre Germania și Algeria, în optimile Campionatului Mondial de fotbal. Meciul era urmărit la televizor de milioane de oameni, nu existau martori în zonă. Au spart un geam prin care au intrat în benzinărie și au decuplat imediat linia telefonică, pentru a împiedica pornirea alarmei silențioase. Au spart seiful amplasat în benzinărie și au plecat cu cei 16 270,93 de euro aflați înăuntru. Pagubele materiale provocate de aceștia s-au ridicat la 7.000 de euro.

În 3 decembrie, hoții au dat lovitura în aceeași benzinărie. De această dată, s-au ales cu 6736,49  euro. Pe lângă asta, au mai furat și marfă în valoare de 12 413 euro. S-au folosit de aceeași strategie pentru a da alte două spargeri. În martie 2015 au furat bani din seiful unei firme specializate în domeniul subansamblelor din Trudering, de unde au sustras aproximativ 5.000 de euro. În august 2015, au spart o filială McDonald’s din Oberschleißheim, de unde au furat 18 113,88 euro.

Abia după zece luni, Gabriel D. a fost prins, iar de atunci se află în arest preventiv. În curând, își va afla verdictul.

Bărbat urmărit în Germania pentru furt din locuințe și magazine, depistat în România

Câștig fabulos pentru zece hoți de metale români: În câteva luni în Germania, au dat 50 de spargeri