Sari la conținut

Scade numărul infectărilor în Germania. Zeci de districte au raportat ZERO cazuri în ultimele șapte zile

18/05/2020 13:32 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:50

Majoritatea autorităţilor la nivel de district şi de oraşe din Germania au raportat doar foarte puţine sau chiar zero cazuri noi de COVID-19 în ultima săptămână, potrivit instituţiei responsabile cu răspunsul la noul coronavirus, informează DPA, conform Agerpres.

Vestea bună a venit de la Institutul pentru boli infecţioase Robert Koch (RKI) şi era valabilă luni dimineaţa, 18 mai, deşi oficialii au avertizat că ar putea exista întârzieri regionale în raportarea datelor.

Circa 50 de districte nu au raportat nicio infecţie nouă pe parcursul unei perioade de şapte zile, în timp ce alte 220 de zone au confirmat cinci sau mai puţine cazuri de COVID-19 la 100.000 de locuitori.

Relaxarea restricţiilor impuse pe fondul pandemiei de COVID-19 şi implementate la mijlocul lunii martie a fost lăsată la latitudinea celor 16 landuri ale ţării, după ce cancelarul Angela Merkel a renunţat la începutul acestei luni la eforturile de coordonare a unui răspuns la nivel naţional.

Cu toate acestea, ea a insistat asupra unui prag care va impune din nou restricţiile odată ce va fi depăşită limita de 50 de cazuri noi la 100.000 de persoane în curs de o săptămână în districtele locale.

Doar câteva zone s-au apropiat de încălcarea acestui prag sau chiar l-au depăşit.

Un total de peste 400 de localităţi au fost analizate de Institutul Robert Koch.

La nivel naţional, tendinţa descendentă a cazurilor noi a continuat, cu 342 înregistrate în ultimele 24 de ore.

Potrivit bilanţului Institutului, în Germania se înregistraseră 174.697 de contaminări şi 7.935 de decese provocate de COVID-19 până duminică la miezul nopţii.

De asemenea, numărul persoanelor vindecate a ajuns 154.600, conform cifrelor furnizate de RKI.