Sari la conținut

Controale în Aeroportul din Dortmund: Trei români, cinci mandate de arestare

15/08/2022 17:36 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:14
Controale de frontieră în Aeroportul din Dortmund

Infractori români în GermaniaControale de frontieră în Aeroportul din Dortmund. Polițiștii federali din Aeroportul din Dortmund au depistat în cadrul controlalelor de frontieră trei români căutați cu mandat de arestare.

Sâmbătă, 13 august, un român de 37 de ani s-a prezentat la controlul poliției de frontieră înainte de a se îmbarca într-un zbor către România. În cadrul verificărilor, polițiștii au constatat că bărbatul era căutat de autoritățile judiciare. Judecătoria din Syke, Saxonia Inferioară, îl condamnase la începutul anului la 90 de zile de închisoare pentru furt sau, alternativ, la plata unei amenzi.

Germania: Onoarea infractorului? Un român căutat cu mandat de arestare s-a dus singur la poliție ca să-și plătească amenda

Românul a reușit să evite închisoarea plătind o amendă de 1.350 de euro și astfel și-a putut continua călătoria.

Miercuri, 10 august, polițiștii au depistat în Aeroportul din Dortmund un român de 35 de ani căutat de procurorii din München cu mandat de arestare.

Anul trecut, tribunalul districtual din München l-a condamnat pe bărbat la 70 de închisoare pentru tentativă de constrângere. Cetăţeanul român nu a putut plăti amenda alternativă detenției, motiv pentru care a fost dus după gratii.

Româncă arestată pe aeroportul din Dortmund, eliberată după ce a plătit o amendă uriașă

În aceeași zi, tot în Aeroportul din Dortmund, polițiștii au depistat la controlul de frontieră o româncă de 24 de ani, căutată cu trei mandate de arestare. Mandatele au fost emise de Parchetul din Dortmund pentru furt.

Românca a putut plăti pe loc amenzile în valoare totală de 700 de euro și polițiștii i-au permis să-și continue călătoria.

Aeroport Dortmund: Surpriză pentru un român la aterizare. Poliția l-a „cazat” 651 de zile după gratii

Sursa: Bundespolizeiinspektion Dortmund. ZiarulRomanesc.de