Sari la conținut

Accident înfiorător în Germania: Un bărbat a murit pe loc într-un Mercedes despicat în două de un stâlp

23/09/2020 14:17 - ACTUALIZAT 27/06/2023 18:34

Un autoturism Mercedes a fost despicat în două de un stâlp după ce șoferul a zburat de pe șosea peste parapeții din beton, lângă Berlin. Imaginile surprinse imediat după accident sunt teribile.

Accident mortal a avut loc duminică seară, 20 septembrie, în nordul capitalei Germaniei. Șoferul a murit la locul accidentului, pe A10, după ce a ieșit de pe șosea cu Mercedesul pe care-l conducea, într-o zonă în care se efectuau lucrări dintre Birkenwerder și joncțiunea Oranienburg.

Mercedesul a zburat peste parapetul de protecție din beton și a fost aruncat într-un stâlp, fiind efectiv despicat în două de acesta.

Șoferul, un bărbat de 40 de ani, conform informațiilor Bild, nu a avut nicio șansă să scape și a murit pe loc.

A10 a trebuit să fie închis din cauza accidentului până în jurul orei 1 dimineața.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc