Sari la conținut

Zece bebeluşi, infectați în maternitate, testele mamelor sunt negative: «Probabil de la asistente, nimeni nu a purtat mască»

Etichete:
07/04/2020 10:23 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:51

Zece bebeluși care s-au născut la Maternitatea Odobescu a Spitalului Municipal din Timișoara au fost infectați cu coronavirus, în timp ce diagnosticul mamelor lor este negativ, a anunțat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. „Atât ca management, la nivelul spitalului, cât și la nivelul Direcției de Sănătate Publică au fost lacune”, a spus Nelu Tătaru, care a anunțat că va face o anchetă în spital.

Din primele informații , la spitalul municipal au fost recoltate probe de la 49 de mame și tot atâția nou-născuți în data de 01 aprilie 2020. Testele au fost lucrate în 5 și 6 aprilie 2020. Rezultatele testelor arată un număr de 10 nou-născuți pozitiv la COVID-19. Testele mamelor acestor nou-născuți sunt negative.

Nouă mame împreună cu nou-născuții lor au fost externate deja, in perioada 2- 4 aprilie 2020, în unitatea sanitară fiind în continuare internată o singură mamă.

Ministrul Tătaru a solicitat demararea de urgență a anchetelor epidemiologice, izolarea la domiciliu a persoanelor externate și retestarea tuturor persoanelor, anunță Grupul pentru Comunicare Strategică.

Luni după-amiază, ministrul sănătății a semnat ordine de înlocuire din funcţie a mai mulți directori de DSP, între care și cel din Timiş, care este schimbat pentru a doua oară în două luni.

„Am trait două zile în stil de groază”

O mamă care are bebelușul infectat cu COVID-19 a povestit că nu a aflat de la DSP că în maternitate există un caz de coronavirus. „Cel mai probabil a luat de la asistente… Până luni n-a purtat nimeni măști. Am trait două zile în stil de groază”, a spus ea.

Ea a acuzat condițiile proaste din spital și faptul că mamele nu primeau mâncare suficientă, iar bebelușii nu primeau lapte. La prânz, mamele au primit un iaurt, iar la cină au avut de ales între un corn cu mini-unt și un ou fiert sau un corn cu o felie de salam. 

Atunci când s-a descoperit primul caz de coronavirus, asistentele din tură au fost nevoite să lucreze 38-40 de ore.

„Miercuri la prânz ni s-a oferit un iaurt, la cină un corn cu un mini-unt, un ou fiert sau posibilitatea de a alege un corn cu o felie de parizer. Miercuri au venit, ne-au adus câte o mască, câte un sac în care ni s-a spus să punem hainele noastre și ale bebelușilor pe care le vom spăla după șapte zile, ori în maternitate, ori acasă. Miercuri ar fi trebuit să ne dea drumul, dar nu au făcut-o, au spus că vom fi testați. Au venit, miercuri, la ora zece noaptea ne-au testat pe noi, bebelușii. Joi s-a făcut dezinfectarea cu noi în spital. Ni s-au dat bebelușii în saloane, au stat cu noi în pat. Erau mămici care nu aveau lapte. Au stat bebelușii nemâncați cinci ore. Noi, mămicile care aveam lapte, ne-am descurcat. Celelalte nu. Plângeau, plângeau și mergeau la asistente și le spuneau ”măcar dați-ne nouă lapte praf și biberon ca să-i putem hrăni”. Nu s-a întâmplat”, a povestit femeia pentru pressalert.ro.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc