Sari la conținut

Germania a emis 2.400 de vize pentru afgani care au sprijinit forțele militare nemțești

Etichete:
06/07/2021 10:48 - ACTUALIZAT 16/10/2023 17:26

Germania a emis 2.400 de vize unor localnici care au asistat forţele germane în Afganistan şi care acum încearcă să obţină protecţie faţă de talibani în contextul în care aceştia controlează o parte tot mai mare din teritoriul ţării, a declarat luni, la Berlin, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe, relatează dpa.

Purtătorul de cuvânt a făcut referire la o „procedură extrem de rapidă”, dar a adăugat că un birou al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie care ar fi trebuit să fie deschis la Kabul nu şi-a început încă activitatea, din cauza situaţiei problematice din ţară.

Revista germană Der Spiegel a relatat că programul de protecţie a afganilor care au asistat forţele germane a început, şase dintre aceste persoane fiind transportate cu avionul împreună cu familiile lor la sfârşitul lui iunie.

Poliția din Rosenheim a descoperit cinci afgani aduși ilegal din România, închiși într-un camion timp de 48 de ore. „Contrabandiști fără scrupule”

Ultimul contingent de soldaţi germani a părăsit Afganistanul săptămâna trecută, în contextul în care forţele internaţionale din cadrul NATO sub conducere americană se retrag din această ţară.

Potrivit unor surse din armata germană, un număr total de 23 de afgani au plecat din baza germană de la Mazar-i-Sharif, din nordul Afganistanului, la bordul unor curse ale Turkish Airlines. Alte treizeci de persoane considerate a fi ameninţate sunt aşteptate să ajungă în câteva zile.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării de la Berlin a declarat că înainte de retragerea trupelor germane din Afganistan au fost emise documente de călătorie pentru un număr de 446 de asistenţi locali şi familiile lor, în total 2.250 de persoane.

Afgan stabilit în Germania, condamnat la 26 de ani de închisoare pentru înjunghierea a doi turiști în Olanda

„Nu toţi cei care au primit aceste documente de călătorie au dorit să plece imediat”, a spus ofiţerul citat. „Există mulţi asistenţi locali care au spus că doresc să rămână în Afganistan cât de mult posibil, dar că ar vrea să aibă opţiunea de a pleca dacă situaţia de securitate se deteriorează”, a spus el.

Pe de altă parte, Ministerul de Externe german a respins criticile că procesul de scoatere din ţară a asistenţilor afgani este prea lent, în contextul indiciilor tot mai numeroase că rezistenţa împotriva talibanilor se prăbuşeşte în întregul Afganistan pe măsură ce operaţiunea de stabilizare condusă de SUA se apropie de sfârşit. (Agerpres)

Continuați să citiți în Ziarul Românesc