Sari la conținut

Indemnizația de șomaj în Germania. Cât este și cine are dreptul la aceasta

10/11/2022 05:32 - ACTUALIZAT 08/09/2023 09:14
Indemnizația șomaj Germania

Viaţa în Germania Indemnizația de șomaj în Germania. În Germania, există două tipuri de prestații care se numesc indemnizaţii de șomaj. Vă explicăm care este diferenţa dintre ALG I de ALG II. În calitate de cetăţean român ai dreptul la ajutorul de şomaj ALG I în Germania în mod egal cu cetăţenii germani dacă îndeplineşti condiţiile legale. Acest drept se obţine prin asigurarea de şomaj care este obligatorie şi se reţine din salariul brut în procent de 1,5% (la care se adaugă cotribuţia angajatorului).

>>> Weihnachtsgeld 2022: Mulți angajaţi vor primi bani în plus în noiembrie

De regulă, ajutorul de şomaj Arbeitslosengeld I (ALG I) se plăteşte în primee 12 luni de pe pierderea locului de muncă şi depinde de venitul mediu din ultimele şase luni. După această perioadă, şomerul poat beneficia de Arbeitslosengeld II – ALG II (Hartz IV) care este un ajutor social şi se plăteşte după încetarea dreptului la ALG I. Valoarea acestuia se calculează în funcţie de nevoile de existenţă ale persoanei care îl primeşte.

Cine este eligibil pentru Arbeitslosengeld I (ALG I)

Arbeitslosengeld I (ALG I) este disponibil șomerilor care au lucrat în Germania timp de cel puțin 12 luni. În plus, trebuie să fi plătit contribuții de asigurări sociale (asigurări de șomaj) die Arbeitslosenversicherung în această perioadă. Spre deosebire de beneficiul Arbeitslosengeld II – ALG II (Hartz IV), acest beneficiu este disponibil tuturor, nu doar persoanelor aflate într-o situație financiară dificilă. Hartz IV, deși este denumit și ajutor de șomaj, este de fapt un ajutor social pentru persoanele care se află într-o situație financiară dificilă. Cererea pentru HARTZ IV se depune la JobcenterAici veți găsi motorul de căutare pentru Jobcenter-ul districtului. Vă mintim că de anul viitor ajutorul social Hartz IV va fi înlocuit. Citiţi mai multe detalii AICI >>> Ajutoare sociale în Germania în 2023 – Bürgergeld. Cum și câți bani puteți primi lunar după eliminarea definitivă a Hartz IV

Indemnizația de șomaj în Germania. Cât este beneficiul ALG I

Valoarea indemnizației depinde de suma pe care ați primit-o înainte de a vă pierde locul de muncă. Persoanele fără copii primesc 60 la sută din salariul actual, iar persoanele cu copii în întreținere 67 la sută din salariu.

Persoana care primește prestația ALG I este acoperită de asigurarea de sănătate?

Da, beneficiarii ALG I sunt acoperiți de asigurări de sănătate.

>>> Furia la locul de muncă: 7 sfaturi despre cum să o controlezi

Pot primi ajutor de șomaj ALG I dacă mi-am părăsit locul de muncă?

Potrivit reglementărilor, o persoană care a părăsit locul de muncă poate să nu primească beneficii Arbeitslosengeld I până la 12 săptămâni de la data încetării.

>>> Concediu medical în Germania. Reguli pe care fiecare angajat ar trebui să le cunoască

Contract de muncă pe durată determinată

Persoanele care au un contract de muncă pe durată determinată trebuie să ţină cont de faptul ca acesta nu poate fi prelungit. Vă rugăm să rețineți că trebuie să raportați șomajul la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă (Bundesagentur für Arbeit ) în ziua următoare încheierii contractului.

Important: Persoanele care lucrează cu un contract pe durată determinată, dacă nu sunt sigure dacă acesta va fi prelungit, se pot înscrie precum „căutător de loc de muncă” cu trei luni înainte de expirarea acestuia.

Înregistrare online pentru șomaj

Înregistrarea șomajului sau a statutului de „căutător de loc de muncă” se poate face online prin intermediul site- ului Bundesagentur für Arbeit.

Dacă nu sunteți sigur dacă vă calificați pentru Arbeitslosengeld I și nu puteți aplica, sunați la linia de asistență gratuită a Bundesagentur für Arbeit la 0800 4 555500. Veți primi toate informațiile de care aveți nevoie și vă puteți înregistra șomajul prin telefon.

Cât timp va fi plătită indemnizația de șomaj ALG I

Durata plății prestației depinde de vechimea în muncă a șomerului și de vârsta acestuia. Acesta variază de la 180 la 720 de zile calendaristice.

Ajutorul de şomaj în Germania. Unde se depune cererea ALG I?

Trebuie să solicitați beneficiul Arbeitslosengeld I la biroul local de ocupare a forței de muncă, Agentur für Arbeit. Pentru a găsi biroul responsabil pentru locul dvs. de reședință, introduceți codul poștal în căutarea districtului Agentur für Arbeit.

Sursa: Bundesagentur für Arbeit, ZiarulRoamnesc.de