Campania de vaccinare anti-COVID a debutat, marţi, în judeţul Ialomiţa, primul medic care s-a vaccinat fiind dr. Jamil Aldabsheh, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia.
Incredibil este că, la această unitate medicală, vaccinul a ajuns în cutii de pizza, relatează presa locală.
Întrebat despre acest lucru, coordonatorul campaniei de vaccinare din România, medicul Valeriu Gheorghiţă a precizat că nu este nicio problemă, în condițiile în care sunt respectate condițiile de temperatură la care trebuie păstrat vaccinul.
„Nu știam acest aspect, dar acest lucru nu are legătură cu siguranța în care sunt transportate. Este doar o modalitate prin care sunt separate acele doze. Important este să se respecte lanțul de frig. Este mai puțin important că acel ambalaj provine din altă sursă”, a declarat medicul Valeriu Gheorghiță.
Acesta susține că temperatura la care este păstrat vaccinul este monitorizată în permanență până la momentul în care acesta ajunge în centrul regional.
„Acele cutii sunt puse într-o cutie frigorifică calificată, care are date privind temperatura. Acele date pot fi văzute permanent de la momentul în care pleacă și până când ajung la centrul regional. În centrul regional trebuie verificate aceste condiții de temperatură”, a mai spus coordonatorul campaniei de vaccinare.
În prima zi a campaniei de vaccinare, la Spitalul Județean de Urgență Slobozia s-au vaccinat 45 de cadre medicale. La nivel județean au fost distribuite 61 de flacoane de vaccin, pentru 305 imunizări. Dintru-un singur flacon se pot efectua 5 vaccinări.
Vaccinul scos de la -80 de grade Celsius poate fi păstrat 5 zile în frigider normal și 5 ore, după ce a fost scos din frigider.