Sari la conținut

Un șofer urmărit de poliție a ucis doi pietoni și a rănit alți cinci. După-amiază de groază la Madrid

Etichete:
28/04/2023 06:00 - ACTUALIZAT 09/10/2023 17:35
urmărit de poliție a ucis doi pietoni

Urmărit de poliție a ucis doi pietoni . S-a întâmplat joi la o oră de vârf al traficului din Madrid, în Spania. Este posibil să ieși din casă și destinul să ți se încrucișeze cu acela al unui șofer care fuge de poliție. Și atunci viața ta se termină. Așa cum s-au terminat viețile a două persoane care au sfârșit sub roțile aceleiași mașini la Madrid. Tragedia a avut loc pe Paseo de Extremadura din Madrid (în cartierul Latina) și în urmărirea de 15 km, afară de cele două persoane decedate alte cinci au fost rănite.
Citește și: Spania, șoc la Benahavís. Cadavrul mumificat al unei femei, găsit după 10 ani

Cei doi pietoni aveau 72 și 81 de ani. Au murit după ce au fost loviți în plin de vehiculul Mercedes care circula cu viteză mare. Șoferul încerca să scape. Avea și de ce. Pe urmele sale erau cei de la Guardia Civil care observase că înăuntrul mașinii se afla un copil care nu era fixat cu dispozitivul omologat de scaunul mașinii. Dar șoferul nu voia sub niciun chip să fie prins și avea tot interesul să fugă.
Citește și: Spania: ce poți să faci pentru a evita ocuparea ilegală a casei tale

Urmărit de poliție a ucis doi pietoni la Madrid

Cele două persoane care au murit au fost izbite în două puncte diferite de pe Paseo de Extremadura , la numărul 60 și 154. Nu se cunoșteau între ele, dar viețile lor au avut același trist final.

Șoferul, de naționalitate spaniolă nu avea permis de conducere valabil. Înăuntru circulau un minor și trei adulți: șoferul și alți doi ocupanți —un bărbat și o femeie, proprietarul vehiculului—, care au fost arestați în momentul producerii accidentului. Sunt acuzați de neacordarea primului ajutor și infracțiuni împotriva siguranței rutiere.
>>> Spania. Atenție la tehnica „Ronaldinho”, victimele preferate sunt turiștii

Șoferul și femeia arestată au dosar la poliție pentru furt de catalizatori de vehicule. O piesă valoroasă pe piața neagră deoarece conține paladiu, rodiu și platină. Ambii aveau și ordin de „busca y captura”. Un judecător dăduse ordin să fie căutați, localizați și aduși în fața justiției.

„Venea cu o viteză teribilă” , urmărire de 15 km

„Am văzut mașina trecând și, cât ai clipi, era un bărbat întins la pământ. Soția plângea lângă el, în stare de șoc” , a explicat un martor pentru elpais . Un alt martor a povestit că mașina a evitat mai multe vehicule de pe șosea înainte de a trece peste victime. În acel punct al străzii, Garda Civilă nu mai era pe urmele sale. „Venea cu o viteză teribilă”, a spus o femeie, care a explicat că Mercedes-ul era pe cale să lovească mai mulți pietoni.

După impactul cu cei doi pietoni, șoferul a fugit. Lăsat în vehicul ceilalți doi adulți – un bărbat și o femeie, partenerul șoferului – și copilul lor în vârstă de opt luni . Ulterior s-a predat la o secție de poliție după-amiaza târziu, unde a fost și arestat.
Citește și: Spania: “Coca” a găsit marijuana: era într-o valiză și pleca spre România

Sursa: elpais, ZiarulRomanesc.de

Continuați să citiți în Ziarul Românesc