Microbuzul căutat de autorităţile din Germania a fost descoperit de poliţiştii de frontieră în posesia unui bărbat care îl scotea din România prin PTF Giurgiu-Ruse, Bulgaria, cu ajutorul unei platforme.
„La Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră un cetăţean bulgar, în vârstă de 35 de ani, la volanul unei autoutilitare cu platformă, pe care transporta un microbuz, înmatriculat în Germania. Cu ocazia verificărilor suplimentare, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au constatat faptul că autovehiculul transportat pe platformă se afla în atenţia autorităţilor, figurând în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de Germania în data de 21 octombrie”, se arată într-un comunicat de presă emis joi de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu.
Conform sursei citate, şoferul a declarat faptul că a cumpărat microbuzul cu scopul de a-l revinde şi nu cunoştea faptul că acesta este căutat de autorităţi.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, iar mijlocul de transport în valoare de aproximativ 72.000 de lei a fost indisponibilizat la sediul instituţiei până la finalizarea cercetărilor.