Sari la conținut

Tractorist român ghinionist: S-a oprit cu tractorul pe autostrada A27 la Hagen, lovit în plin de un camion plin cu băuturi

17/07/2015 15:45 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:35

Se afla pe autostrada A24 la volanul unui tractor pe care trebuia să-l ducă la Bremerhaven.

Din cauza unor probleme tehnice, s-a oprit pe banda de urgenţă , dar a fost lovit de un camion cu semiremorcă.

Camionul s-a lovit de parapeţi, după care a luat foc. Accidentul a avut loc vineri 17 iulie dimineaţă, în jurul orei 4.40, pe autostrada A27, între ieşirile spre Hagen și Stotel.

Potrivit primelor informaţii comunicate de poliţie, la volanul tractorului se afla un român de 37 de ani.

Din cauza unor probleme tehnice, tractorul a oprit de banda de urgenţă. Din spate venea un camion încărcat cu băuturi, condus de un şofer neamţ de 24 de ani.

Camionul a lovit tractorul, fiind aruncat spre parapetul lateral. Semiremorca s-a desprins. Camionul a lovit apoi parapetul central şi a luat foc. În scurt timp a ars complet.

Ambele sensuri ale autostrăzii au fost blocate timp de câteva ore. Lazi din camionul cu băuturi s-au împrăştiat pe ambele sensuri.

Ambii şoferi au scăpat teferi şi au fost duşi la spital pentru analize.

Valoarea totală a daunelor se ridică la aproximativ 230.000 de euro, potrivit publicaţiei Cuxhavener Nachrichten.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc