Sari la conținut

Țările bogate ale UE nu mai vor ca imigranții să profite de ajutoarele lor sociale

11/12/2017 14:48 - ACTUALIZAT 04/01/2022 17:20

Unii miniștri pentru Protecție socială din UE vor să limiteze abuzurile asupra ajutoarelor sociale în ceea ce privește migranții. Câteva dintre statele bogate ale Uniunii au militat pentru ca alocațiile pentru copii să reflecte costurile nivelului de trai din țara în care aceștia locuiesc de fapt.

De exemplu: dacă un român muncește în Germania, în viitor el va primi mai puțini bani pentru copiii pe care îi are și care trăiesc în România decât pentru cei care trăiesc în Germania. Explicația este că traiul este mai scump în Germania.

Ideea a venit în contextul Brexit, în timpul summitul UE din februarie 2016 când s-a pus și problema ajustării alocației pentru copii. Totuși, ideea limitării alocațiilor nu s-a bucurat de succes în timpul întâlnirii de joi, 7 decembrie 2017, a miniștrilor pentru Protecție socială.

Mai multe state, cum ar fi Germania sau Danemarca, au fost în favoarea limitării alocațiilor, dar majoritatea a votat împotrivă. Printre statele care s-au opus se află Polonia, Portugalia, Ungaria, Spania, Slovacia, Lituania, Cehia, Belgia și România. Astfel că un român care muncește în Germania va continua deocamdată să primească aceeași alocație mare, ca un german, deși copiii lui trăiesc în România.

Nu s-a ajuns la un acord comun nici în ceea ce privește chestiunea controversată a șomerilor care migrează. În prezent, statul în care muncitorul trăiește plătește șomajul dacă acesta își pierde locul de muncă. Propunerea este ca în viitor, statul care va plăti indemnizația pentru șomaj să fie cel în care persoana a fost angajată. Această chestiune va fi discutată anul viitor.

Bulgaria, care va deține președinția UE în prima jumătate a anului 2018 vrea ca acest acord să fie încheiat până în iunie anul viitor, lucru care va fi dificil de realizat.

Cum se întocmeşte dosarul pentru alocaţia pentru copii (Kindergeld) în Germania

Continuați să citiți în Ziarul Românesc