Este durere mare într-o familie din Târgu Cărbunești, județul Gorj. Fiul lor, de doar 25 de ani, a murit departe de casă, la Berlin. A căzut de la etajul doi al unui mall și nu a mai putut fi salvat.
Mădălin muncea de aproape un an de zile în Germania. Sâmbătă, nu se știe deocamdată cum, a căzut de la etajul doi al unui centru comercial și nu a supraviețuit.
Duminică seara, părinții lui au primit vestea cumplită. Prietenii, vecinii și cunoscuții au început să strângă bani și s-au mobilizat să îi ajute pe părinți să își repatrieze fiul. Între timp, la Berlin a început o anchetă a poliției care trebuie să lămurească dacă decesul tânărului a fost un accident sau un act intenționat. Deocamdată, autoritățile germane nu au transmis nicio informare oficială, notează Protv.
Sfârșit cumplit pentru un biciclist din Saarbrücken, din cauza unui șofer român
Mădălin Limbergher a fost ultima dată acasă la începutul acestei luni, într-un concediu de câteva zile. Nimic nu părea să anunțe nenorocirea de acum. Duminică seara, părinții lui Mădălin au aflat cu durere că fiul lor nu mai este. Suferința lor este cu atât mai mare cu cât era singurul copil din familie. La spitalul unde mama lui este asistentă, colegii încearcă să o ajute.
Cei care îi cunosc pe părinți, au început să strângă bani ca să-i ajute să își aducă în țară băiatul pentru a-l înmormânta creștinește. Copleșiți de durere, părinții se pregătesc pentru cel mai dureros moment din viața lor. Vor merge în Germania pentru a-l aduce pe Mădălin la Târgu Cărbunești.
Fetiţă româncă de 16 luni moartă la Düsseldorf, a căzut de la etajul patru pe asfalt
Pantofi “Made in Germany” produşi în România pe salarii mici și condiții de lucru mizere