Poliția a deschis focul asupra unui bărbat de 32 de ani înarmat cu o sabie, după ce a încercat, fără a reuși, să-l neutralizeze cu spray de piper.
Incidentul, relatat de Deutsche Welle, a avut loc sâmbătă, în orașul Stuttgart, după ce agenții au primit mai multe rapoarte despre „comportamentul nechibzuit” al unui șofer.
Bărbatul care conducea mașina, cu mama sa în vârstă de șaizeci și nouă de ani lângă el, pe scaunul pasagerului, a comis numeroase infracțiuni la Codul rutier, a parcurs un sens giratoriu în sens opus, a atins, cu aripa mașinii, o clădire, încheindu-și cursa într-un stâlp publicitar.
Ajunși pe locul accidentului, polițiștii l-au găsit pe șoferul și pe mama sa rănită în afara mașinii. La vederea poliției, tânărul de 32 de ani s-a lansat împotriva ofițerilor înarmat cu o sabie de aproximativ 70 de centimetri.
Poliția a încercat, la început, să neutralizeze atacatorul cu spray de piper, dar, având în vedere ineficacitatea acestui instrument de descurajare, a decis să folosească arme de foc împotriva lui.
Agenții au tras mai multe focuri asupra tânărului înarmat cu sabia, sub ochii mamei sale. Atacatorul a murit apoi în spital din cauza rănilor provocate de gloanțe.
În urma uciderii tânărului de 32 de ani, poliția a efectuat o percheziție la domiciliul său, găsind acolo un adevărat arsenal: două arme cu aer comprimat, o arbaletă și alta sabie.
Sindicatului național al poliției germane a îndemnat autoritățile, pentru a împiedica uciderea suspecților cu gloanțe, să îi înarmeze pe agenți cu Taser.