Sari la conținut

SI vrea să comită atacuri în Germania. Situația securității este „foarte serioasă”

11/04/2016 04:53

Gruparea teroristă Stat Islamic (SI) vrea să comită atacuri în Germania și situația securității este “foarte serioasă”, a declarat duminică Hans-Georg Maassen, șeful serviciului de informații interne german, BfV, adăugând totuși că el nu știe nimic despre un plan concret de atac, relatează Reuters, conform Agerpres.

Gruparea jihadistă a difuzat recent o înregistrare video în care sugera că ar putea comite noi atacuri în Occident, după atentatele din Bruxelles și Paris, nominalizând Londra, Berlinul și Roma ca posibile ținte.

Hans-Georg Maassen a declarat publicației germane Welt am Sonntag că gruparea vrea să comită atacuri împotriva Germaniei și a intereselor germane, dar a adăugat: “Deocamdată nu avem cunoștință de planuri concrete privind un atac terorist în Germania”.

El a adăugat că propaganda SI are ca scop să-i încurajeze pe adepții grupării să preia inițiativa și să comită atacuri în Germania. Maassen a recunoscut că au existat câteva cazuri în care cetățeni germani care se întorceau din Siria plănuiau să comită atacuri și a avertizat că pericolul reprezentat de jihadiștii din Germania rămâne “virulent”. El a mai spus că Germania a evitat un atac de proporții datorită muncii de succes a autorităților din domeniul securității, dar și a norocului, în sensul că detonatorul unei bombe nu a funcționat într-una sau două ocazii.

„Islamul este o ameninţare”, un studiu arată teama germanilor faţă de străinii musulmani

În 2014, un german descris drept islamist radical a fost acuzat de amplasarea unei bombe artizanale — care nu a explodat — într-o gară din Bonn, în 2012. În 2006, două bombe ascunse în valize, lăsate în trenuri din Koln de militanți islamiști, nu au explodat.

Întrebat câți islamiști din Germania sunt considerați extrem de periculoși, Maassen a răspuns că sunt circa 1.100 de islamiști care sunt percepuți drept un potențial risc de terorism. El a adăugat că BfV are informații despre circa 300 de tentative din partea salafiștilor și a altor islamiști de a recruta refugiați. “Sunt deosebit de îngrijorat de numeroșii minori neînsoțiți — acest grup este vizat în mod special”, a spus Maassen, adăugând că a remarcat un “potențial imens de radicalizare” în aceste tentative de a recruta oameni, relatează Agerpres.

Atac cu arme de foc în sudul Germaniei. Cel puțin două persoane au fost rănite grav

Cât de primitori mai sunt germanii? Aproximativ 300 de atacuri împotriva adăposturilor pentru refugiați, comise în primul trimestru al anului

Alertă! Germania ar putea fi următoarea țintă, Salah Abdeslam plănuise atacuri aici!

 

Continuați să citiți în Ziarul Românesc