Sari la conținut

Român de 26 de ani, dispărut după ce a plecat în Germania

05/02/2024 14:24 - ACTUALIZAT 05/02/2024 14:24
Elvis Stan dispărut în Germania

Un român în vârstă de 26 de ani, originar din comuna Rebricea, județul Vaslui, a fost raportat ca dispărut de către rudele sale. Pe 25 ianuarie, Elvis Stan a plecat în Germania, însă nu a mai luat legătura cu familia sau cu prietenii săi, potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vaslui.
CITIȚI ȘI ► Româncă de 21 de ani plecată la muncă în Germania, dată dispărută

Potrivit descrierii oferite într-un comunicat de presă emis de IPJ Vaslui, bărbatul dispărut are o statură atletică, înălțimea de 1.75 metri, o greutate de 75 de kilograme, păr șaten tuns scurt și ochi căprui. În prezent, autoritățile desfășoară activități specifice pentru a-l găsi.
CITIȚI ȘI ► Alexandra R., românca gravidă dispărută în Germania, a fost „răpită și ucisă”. Poliția a arestat doi bărbați

Pentru orice informații despre această persoană dispărută, cetățenii sunt îndemnați să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul de urgență 112.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc