Sari la conținut

Parlamentarii diasporei cer de urgență o întâlnire cu Președintele Klaus Iohannis: ”Avem datoria constituțională de a prezenta mesajele românilor din străinătate”

14/05/2015 06:57 - ACTUALIZAT 21/06/2023 11:04

Toţi parlamentarii de Diaspora – senatorii Viorel Riceard Badea şi Adrian Anghel, deputaţii Aurelian Mihai, Eugen Tomac, Mircea Lubanovici şi Ovidiu Alexandru Raetchi – au agreat ieri transmiterea la Cotroceni a unei scrisori prin care solicită o sesiune de discuţii privind marile probleme ale Diasporei.

Ataşăm mai jos textul integral al mesajului:


 Stimate domnule preşedinte Klaus Iohannis,

Deşi puțini la număr (doi senatori şi patru deputați), parlamentarii de Diaspora au responsabilitatea reprezentării milioanelor de români de peste hotare. Români care, într-un context social şi politic ambiguu, au ales să muncească în alte state, dar sunt conectați la toate evoluțiile din România şi trăiesc cu speranța întoarcerii într-un spatiu al normalității, trimițând anual în țară o sumă care o depăşeşte pe cea a investițiilor străine. Români care se formează în marile şcoli ale lumii şi care speră să poată fi parte a schimbării sistemice din țara lor.

Problemele şi subiectele de dezbatere acumulate de noi, parlamentarii de Diaspora, în ultimii doi ani, în urma întâlnirilor cu cetățenii pe care îi reprezentăm sunt însemnate, consistente şi au un caracter sensibil diferit față de cele aflate pe agenda consacrată a societății româneşti. Românii de peste hotare, de pildă, solicită o soluție urgentă în problema dreptului elementar la vot. Pentru ei reprezentarea consulară şi diplomatică, precum şi o serie de acorduri sociale bilaterale cu alte state constituie priorități majore.

Având în vedere datoria noastră constituțională de a prezenta mesajele comunităților de peste hotare autorităților române, dar şi responsabilitatea specială a Presedintelui României în politica externă şi în soluționarea temelor majore de pe agenda societății civile – aşa cum este identificarea unei soluții legislative urgente pentru votul prin corespondență – vă solicităm, domnule preşedinte, să analizați oportunitatea invitării parlamentarilor de Diaspora, deputați şi senatori, pentru discuții şi consultări la Cotroceni.


 Semnatari:

Viorel Riceard Badea – senator Colegiul uninominal 1
Adrian Anghel – senator Colegiul uninominal 2
Aurelian Mihai – deputat Colegiul uninominal 1
Eugen Tomac – deputat Colegiul uninominal 2
Mircea Lubanovici – deputat Colegiul uninominal 3
Ovidiu Alexandru Raeţchi – deputat Colegiul uninominal 4

Continuați să citiți în Ziarul Românesc