Sari la conținut

Muncitorii în construcții din Germania, în grevă – Cer salarii mai mari

Etichete:
13/05/2024 15:23 - ACTUALIZAT 31/05/2024 10:02
Greva muncitorilor din construcții în Germania

O parte a muncitorilor din construcţii din Germania se pregătesc pentru o acţiune de protest care se va desfășura săptămâna aceasta, fiind pentru prima dată în ultimii 17 ani când au oprit lucrul pentru a cere salarii mai mari.

Sindicatul IG Bau a cerut membrilor săi din landul Saxonia Inferioară să intre luni în grevă, după ce angajatorii au respins o propunere salarială venită de la un mediator independent, a declarat un purtător de cuvânt. Muncitorii de la anumite şantiere din alte landuri ar urma să se alăture grevei începând de marţi iar sindicatul păstrează deschisă posibilitatea unei greve la nivel naţional, a adăgat purtătorul de cuvânt.

Angajatorii au avut o şansă, dar spre deosebire de noi, nu au fost de acord cu decizia mediatorului”, a informat IG Bau într-un comunicat publicat pe pagina sa de Internet. (Continuă mai jos)

Escaladarea conflictului de muncă riscă să provoace întârzieri unor mari proiecte de infrastructură precum şi construirii de locuinţe private, dacă se va extinde şi va deveni un protest îndelungat. Greva lucrătorilor din construcţii se adaugă unui şir de proteste în sectoarele transportului feroviar şi aerian, care au paralizat transportul în multe părţi ale Germaniei la începutul anului.
CITIȚI ȘI ► Cât câștigă un muncitor în construcții în Germania. Acesta este salariul mediu în 2024

Majorări salariale

Mediatorul independent Rainer Schlegel a decis că lucrătorii din construcţii ar trebui să primească un plus de 250 de euro pe lună, jumătate din solicitarea iniţială a sindicatului care viza o majorare salarială de 500 de euro pe lună. De asemenea, Schlegel a recomandat o majorare salarială de 4,15% în landurile din vestul Germaniei şi una de puţin sub 5% pentru landurile din estul Germaniei.

O propunere venită de la principalul organism de lobby al patronatului din construcţii, vizând majorarea salariilor acordate celor mai prost plătiţi angajaţi, până la 14 euro pe oră, este de asemenea sub suma de 14,38 euro pe oră propusă de mediator.
CITIȚI ȘI ► Criză iminentă în construcții: „Vor da faliment toți cei care construiesc astăzi”

Industria construcţiilor din Germania angajează aproximativ 930.000 de persoane, potrivit IG Bau, care îi reprezintă şi pe muncitorii din agricultură şi sectorul forestier. În 2023, IG Bau avea mai mult de 200.000 de membri.

Orice încetare a lucrului în sectorul construcţiilor vine într-un moment delicat pentru cea mai mare economie a Europei, ameninţând să submineze o revenire modestă după un an de contracţie.