Sari la conținut

Când statul încurajează ”nemunca”: ”Primesc 725 de euro doar ca să stau în pat și să mă uit la televizor”

Etichete:
19/12/2023 18:13 - ACTUALIZAT 02/01/2024 20:08
Statul îi încurajează pe cei care nu muncesc

Din ianuarie 2024, tarifele pentru Venitul pentru Cetățeni (Bürgergeld) vor crește în medie cu 12 la sută. Asta înseamnă că persoanele singure vor câștiga cu 61 de euro mai mult pe lună și anume 563 de euro. Persoanele care locuiesc cu partenerii lor vor primi 508 de euro pe lună, în loc de cei 451 de euro anteriori. ”Statul îi încurajează pe cei care nu muncesc”, majorarea ajutorului acordat de stat provoacă reacții masine pe rețelele de socializare. (Continuați să citiți după fotografie)
Citiți și ► Mai aveți zile de concediu din 2023 și nu vreți să le pierdeți? Ce prevede legea

„Decât să muncesc din greu, mai bine urmăresc Liga Campionilor”

Majorarea Venitului pentrru Cetațeni din 2024 a stârnit o dezbatere aprinsă. Susținătorii creșterii subliniază că minimul de existență consacrat constituțional trebuie să fie asigurat chiar și în fața creșterii inflației și că, prin urmare, creșterea este doar o consecință logică.

Cu toate acestea, multe companii din Germania se tem că diferența mică dintre salarii în comparație cu beneficiile cetățenilor va exacerba deficitul de personal existent, în special în sectoarele cu salarii mici. Restaurantele, brutăriile și companiile de curățenie găsesc tot mai greu forță de muncă, în timp ce aproximativ 3,9 milioane de persoane care sunt capabile să lucreze beneficiază în prezent de ajutoare de la stat. Mai mult, unii dintre ei acceptă să muncească, dar doar la negru pentru a nu pierde banii de la stat. Am scris mai mult AICI ► Muncă la negru și ajutor de la stat: ”Așa câștigă chiar și 500 de euro în plus față de un angajat cinstit”

Mulți tineri discută în prezent subiectul online, în special pe TikTok, uneori cu umor amar și declarații revoltătoare. „Primesc 725 de euro doar pentru că să stau în pat și să mă uit la televizor”, spune de exemplu un influencer cu numele semnificativ „herr_jobcenter”. Într-unul dintre cele mai recente videoclipuri ale sale, tânărul vorbește despre Venitul pentru Cetețeni îmbrăcat într-un pulover de Crăciun și cu o farfurie de tocană de fasole pe genunchi. ”Nu mai merită să muncești, în schimb toți nemții ar trebui să primească ajutoare sociale. Decât să muncesc din greu, mai bine urmăresc Liga Campionilor.”

Statul îi încurajează pe cei care nu muncesc

Postarea a fost apreciată de peste 30.000 de utilizatori până acum. Părerile din comentarii sunt împărțite și variază de la „Cum poți trăi cu 725 de euro?” până la „Renunț imediat dacă este adevărat”. Un alt exemplu: Utilizatorul de TikTok „ich.bin.xenia” este, de asemenea, mulțumit de creșterea banilor cetățenilor. Acum are mai mult timp pentru cumpărături și petreceri. Citiți și ► Nu mai plătiți taxa radio-TV. Milioane de oameni sunt scutiți

Mulți dintre urmăritorii acestuia par, de asemenea, să nu mai aibă dorință de 40 de ore de muncă pe săptămână și de stres. „Bine, atunci haideți să renunțăm la locurile noastre de muncă și să aplicăm pentru Venitul pentru Cetațeni, scrie un utilizator. Un alt comentariu grăitor: „Serviciul public, pregătit complet, doar 1.600 net. Mulțumesc pentru nimic… munca nu mai merită.” Desigur, este și adevărat că nu toți tinerii văd creșterea ajutorului ca pe o invitație la o viață fără muncă. „Aș prefera să lucrez pentru banii mei pentru a mă dezvolta în continuare”, spune un alt utilizator, conform Focus.de.