Sari la conținut

Ce se întâmplă cu magazinele duty free de pe Aeroportul Otopeni?

02/03/2024 21:04 - ACTUALIZAT 06/03/2024 08:41
Magazine duty free de pe Aeroportul Otopeni

Magazine duty free de pe Aeroportul Otopeni – Românii care tranzitează aeroportul în aceste zile au fost surprinși de a atmosfera dezolantă de aici. Toate magazinele sunt închise. Iată din ce cauză și până când va dura această situație.
Citește și: Modificare importantă a facturii la energie electrică – de la 1 martie

Motivul a fost dezvăluit chiar de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti: s-a încheiat contractul cu firma care administra aceste spații. Pentru moment, oficialii nu au finalizat procedurile cu noua companie câștigătoare.

Magazine duty free de pe Aeroportul Otopeni, când se vor redeschide?

„Pentru o perioadă de aproximativ 30 de zile, serviciile comerciale tip duty-paid și conexe din Aeroportul Internațional Henri Coandă București vor fi suspendate, ca urmare a încetării vechiului contract de asociere, potrivit bucharestairports.ro.
>>> Ce se întâmplă cu magazinele duty free de pe Aeroportul Otopeni?

Doar saloanele oficiale pot fi folosite. Câteva restaurante și cafenele vor fi reamenajate alternativ. Responsabilii spun că lucrurile vor reveni la normal în aproximativ o lună.

O zonă de relaxare cu spații pentru cumpărături, așa era considerat acest spațiu care acum îi întâmpină pe călători cu rafturile goale. Nu lipsesc nici benzile roșii care limitează accesul.

Intrările în magazine, blocate cu nailon și benzi de protecție

Unele intrări în magazine sunt blocate cu nailon, altele au diverse protecții ca să nu se vadă ce este dincolo. Toate casele de marcat sunt acoperite, inclusiv automatele de cafea sau sandwich. Rafturile sunt goale. Potrivit legislației europene, produsele din magazinele de tip duty-free sunt mai ieftine. În magazinele de tip duty-free se pot găsi alimente, îmbrăcăminte, încălțăminte, bijuterii, ceasuri și jucării, articole sportive și de voiaj. Citiți și ► Revoluție în aeroport: noul sistem de înregistrare a bagajelor vă salvează de cozile interminabile

Magazinele vor fi închise circa o lună, timp în care vor avea loc reamenajări pentru deschiderea altor spații. Reprezentanții aeroportului susțin că s-a încheiat contractul cu firma care administra spațiile comerciale, iar o altă companie urmează să administreze zona comercială. Doar că procedurile nu au fost finalizate la timp astfel încât transferul să nu afecteze călătorii.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc