Sari la conținut

Grevele paralizează din nou Germania. Când vor avea loc

Etichete:
04/03/2024 13:18 - ACTUALIZAT 06/03/2024 18:09
Greve în Germania martie 2024

Potrivit informațiilor de la Sindicatul Mecanicilor de Tren (GDL), negocierile cu Deutsche Bahn au eșuat din nou. Eșecul de a ajunge la un acord în conflictul de negociere colectivă, care se desfășoară acum de luni de zile, va avea ca rezultat acum noi greve. Potrivit șefului GDL, Claus Weselsky, greva este inevitabilă. De asemenea, în grevă intră și Lufthansa. (Continuă după fotografie)
CITIȚI ȘI ► Noi greve în aeroporturi – Informații importante pentru pasageri

„În primul rând, negocierile au eşuat. În al doilea rând, noi greve vor urma pe cale de consecinţă”, a declarat Weselsky. Potrivit acestuia, în ceea ce priveşte transportul feroviar de pasageri, greva ar urma să înceapă joi dimineaţa la ora locală 2:00 am (1:00 GMT) şi va dura 35 de ore. În ceea ce priveşte transportul feroviar de marfă, oprirea lucrului va începe încă de miercuri seara, de la ora 18:00 pm.
Citește și: Ce semnificație are „punctul verde” în WhatsApp și cum funcționează?

Aceasta va fi a cincea grevă organizată de GDL în încercarea de a obţine salarii mai mari, care să compenseze efectele inflaţiei, precum şi pentru reducerea programului săptămânal de lucru, de la 38 până la 35 de ore, fără o diminuare a salariilor. (Continuă mai jos)

„Greva va dura 35 de ore, astfel încât toată lumea din ţară să înţeleagă despre ce vorbim: săptămâna de lucru de 35 de ore„, a subliniat Weselsky, citat de Welt.

Precedenta grevă la scară naţională a mecanicilor de locomotivă din Germania a avut loc la finele lunii ianuarie şi urma să fie cea mai lungă din istoria companiei Deutsche Bahn. Însă protestul a trebuit să se încheie prematur după ce încetinirea economiei germane a presat sindicatul GDL să revină la masa negocierilor.
CITIȚI ȘI ► Românii, atenționați cu privire la călătoria în Germania

Greve și la Lufthansa

La doar două ore după ce mecanicii de tren încetează munca, traficul aerian se oprește și el. Motivul este o grevă la Lufthansa. Greva este programată să dureze până sâmbătă dimineață (7:10 a.m.). Pasagerii sunt sfătuiți să-și verifice zborurile rezervate.