Sari la conținut

Germania intensifică controalele la frontierele cu aceste două țări

Etichete:
27/09/2023 18:09 - ACTUALIZAT 27/09/2023 18:09
Germania intensifică controalele la frontiere

Germania intensifică controalele la frontiereGermania a anunțat miercuri, 27 septembrie, că va intensifica verificările la frontierele cu Polonia și Cehia pentru a contracara imigrația ilegală, într-un moment în care numărul migranților ilegali și a cererilor de azil a crescut rapid.
>>> UE a stabilit data de la care vor fi interzise centralele pe gaz: Trebuie înlocuite cu pompe de căldură

Germania intensifică controalele la frontiere

Această măsură va lua forma unor controale ale poliţiei „flexibile şi mobile în diferite locuri„, controale care vor intra în vigoare în „această săptămână„, a declarat pentru presă ministrul de interne german Nancy Faeser.

Obiectivul este acela „de a exercita presiune maximă în căutarea contrabandiştilor” şi de a „proteja persoanele care trec adesea ilegal frontierele, fără apă şi aproape fără aer„, a argumentat ea.

Între semnalele de alarmă ale comunităţilor copleşite şi controversele cu Italia, imigraţia a devenit din nou un subiect fierbinte în septembrie în Germania, forţând coaliţia de centru-stânga la guvernare să reacţioneze.

Poliţia federală a înregistrat în acest an aproximativ 71.000 de intrări ilegale în ţară, a precizat Ministerul de Interne într-un comunicat. „Principalele ţări de origine sunt Siria, Afganistan, Turcia şi Irak„, a precizat aceeaşi sursă.
>>> Danemarca extinde perioada de efectuare a controalelor la frontiera cu Germania

Nu vor fi controale fixe

Ministrul nu a anunţat însă controale fixe aşa cum au cerut conservatorii din Uniunea Creştin-Democrată (CDU), principalul partid de opoziţie, o măsură excepţională pe teritoriul Uniunii Europene în legătură cu care Bruxellesul trebuie să fie înştiinţat.

Până acum, singurele puncte de control fixe pentru a intra în Germania se află la graniţa cu Austria, o moştenire a crizei migraţiei din 2015-2016, când cea mai mare economie a Europei a primit peste un milion de refugiaţi.

În condiţiile în care relaţiile cu Roma au devenit recent tensionate în ceea ce priveşte problema migraţiei, Nancy Faeser a cerut ca ţările aflate la frontierele externe ale Europei, inclusiv Italia, să „protejeze mai bine graniţele” şi să „aplice procedurile” prevăzute de Bruxelles.

Berlinul a anunţat la mijlocul lunii septembrie că nu va mai primi migranţi sosiţi în Italia, aşa cum este prevăzut de planul de solidaritate european, ca răspuns la decizia Romei de a se abate de la obligaţiile sale de a prelua solicitanţi de azil respinşi în alte ţări.

Fără această bună cooperare, „atunci frontierele deschise în cadrul UE sunt în pericol„, a avertizat Nancy Faeser.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc