Sari la conținut

Ai lucrat în mai multe state din UE, ai dreptul la pensie comunitară, iată tot ce trebuie să știi

Etichete:
30/07/2024 17:37 - ACTUALIZAT 02/08/2024 10:28

Ai lucrat în mai multe state din UE, ai dreptul la pensie comunitară, iată tot ce trebuie să știi. Dacă o persoană a lucrat în mai multe țări din Uniunea Europeană (UE), este posibil să fi dobândit drepturi de pensie în fiecare dintre ele. Astfel, orice persoană care a lucrat cu contract de muncă în afara granițelor țării are dreptul de a beneficia de pensie comunitară, aferentă totalului de ani lucrați atât în țară, cât și în afara acesteia. (Continuă după fotografie)

Dreptul la pensie comunitară

Pensia comunitară este un drept al cetățenilor statelor UE, permițându-le să primească pensie pentru perioadele în care au prestat activități salariale și au plătit contribuții sociale în state membre ale UE și SEE, precum și în Elveția. Aceste perioade sunt considerate contributive, iar metodologia de acordare a acestui drept este reglementată atât la nivelul UE, cât și la nivelul fiecărui stat membru.

Acordarea pensiilor comunitare se face conform normelor reglementate la nivelul UE. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2007, data în care România a devenit stat membru UE, țara noastră aplică prevederile regulamentelor europene în domeniul securității sociale, și anume:

  • Regulamentul (CEE) nr. 1408 / 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială lucrătorilor salariați, lucrătorilor independenți și membrilor familiilor lor care se deplasează în interiorul comunității și
  • Regulamentul nr. 574/1972 care stabilește modalitățile de aplicare a Regulamentului nr. 1408/71
  • Regulamentul (CE) nr. 883/2004 (intrat în vigoare de la 1 mai 2010) al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, modificat și completat prin și Regulamentul (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004.

În România, cadrul legal în domeniul pensiilor este reprezentat, în prezent, de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în vigoare de la 1 ianuarie 2011. Începând cu 1 septembrie 2024, va intra în vigoare noua lege a pensiilor, Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial din decembrie 2024, care va înlocui actuala lege a pensiilor.

Mai mult, în primăvara acestui an a fost adoptată Metodologia de calcul care reglementează mecanismele de calcul al drepturilor de pensionare conform dispozițiilor regulamentelor menționate mai sus.
>>> Citește și: Câți bani câștigă un șofer de camion în 2024: salariul mediu plus bonusuri

Cum se stabilește pensia comunitară?

Pentru calculul pensiei naționale se va lua în considerare exclusiv stagiul de cotizare realizat în România. În schimb, la stabilirea pensiei comunitare se aplică câteva reguli distincte, avându-se în vedere toate perioadele de asigurare realizate în toate statele membre ale Uniunii Europene și ale Spațiului Economic European.

Astfel, pentru a stabili pensia comunitară, se vor calcula atât:

  1. Stagiul de cotizare realizat în România, în baza legislației române în vigoare, cât și
  2. Perioadele de asigurare realizate în celelalte state membre (comunicate de instituțiile competente de acolo), pe baza formularului E 205.

Stabilirea pensiei comunitare se realizează în două etape:

  1. Se calculează pensia teoretică, prin formula de calcul prevăzută de legislația română în vigoare – aici se iau în considerare totalul perioadelor de asigurare (atât în România, cât și în alte state);
  2. Se calculează pensia efectivă (proporționalizată), aferentă stagiului de cotizare realizat în România. Aceasta se obține prin înmulțirea numărului total de puncte corespunzător pensiei teoretice cu raportul dintre stagiul de cotizare realizat în România și perioadele de asigurare realizate în toate statele implicate, inclusiv România.

După calcularea celor două tipuri de pensii (națională și comunitară), cele două valori obținute vor fi comparate și se va acorda pensia stabilită în cuantum mai mare, astfel încât persoana interesată are dreptul să primească din partea instituției competente a fiecărui stat membru în cauză cea mai mare dintre valorile calculate. Dacă solicitantul nu a lucrat în România, nu se va mai efectua un dublu calcul, ci va fi determinată doar valoarea pensiei comunitare.
>>> Citiți și: „Criză!” – Economia germană s-a dus în jos în mod neașteptat în al doilea trimestru

Depunerea cererilor pentru obținerea pensiei comunitare

Pentru stabilirea drepturilor de pensie, cererile se vor depune la instituția de la locul de reședință. De exemplu, dacă persoana care solicită pensionarea locuiește pe teritoriul unui stat membru, cererea va fi depusă la instituția abilitată din statul respectiv. Dacă persoana solicitantă locuiește pe teritoriul României, se va adresa cererea de pensionare la Casa Județeană de Pensii aferentă județului în care are domiciliul stabilit.
>>> Citiți și: DESTATIS: Numărul pensionarilor și cuantumul pensiei, în creștere

Vârsta legală de pensionare

Vârsta de pensionare diferă de la o țară la alta. Este important de menționat că, în cazul acordării pensiilor comunitare, se va lua în considerare vârsta legală de pensionare reglementată de legislația din fiecare țară în care solicitantul a lucrat. Astfel, dacă o persoană a dobândit drepturi de pensie în alte țări, va putea primi părțile corespunzătoare doar în momentul în care a împlinit vârsta legală de pensionare din țările respective. În România, vârsta de pensionare este de 62 de ani pentru femei și 65 de ani pentru bărbați, iar stagiul minim de cotizare este de 15 ani. (Foto: Canva Pro)