Sari la conținut

Norvegia, autobuze electrice paralizate de valul de îngheț – Flota tocmai reînnoită (obiectiv zero emisii)

06/01/2024 17:54 - ACTUALIZAT 11/01/2024 10:10
Autobuze electrice paralizate de îngheț

Autobuze electrice paralizate de îngheț – Nu numai că bateriile funcționează slab la temperaturi foarte scăzute, dar este nevoie de mai multă energie pentru a încălzi în interior aceste autobuze. Fenomenul „paradoxul autobuzului electric Oslo”: adoptate pe scară largă în capitala Norvegiei pentru reducerea emisiilor, dar rămase imobilizate zile întregi din cauza temperaturilor extrem de scăzute. (Articolul continuă mai jos)
Citește și: Norvegia are nevoie de mână de lucru – Are un salariu minim pe economie?

Autobuze electrice paralizate de îngheț

Temperaturile au oscilat între minus 7 și minus 14 grade – frigul caracterizează Scandinavia în această perioadă. Experții din industrie sunt conștienți de faptul că producția de energie dintr-o baterie este direct proporțională cu temperatura, iar în timpul iernii atât utilizatorii de mașini electrice, cât și de autobuze trebuie să facă față unei autonomie reduse în comparație cu lunile mai calde ale anului. Problema se complică și mai mult din cauza gestionării temperaturii din interior, care poate reprezenta până la 30% din consumul total, mai ales în autobuzele urbane aglomerate.
Citește și: Câți ani de rezidență trebuie să aibă lucrătorii străini pentru a primi o pensie în Norvegia

Recent, la Oslo, în jur de 130 de autobuze electrice au rămas oprite din cauza temperaturilor scăzute, paralizând o parte din flota Ruter, compania care gestionează transportul public în capitala norvegiană. Ruter a recunoscut că s-a confruntat cu probleme legate de autonomia autobuzelor în condiții de frig, dar a spus că a rezolvat problema prin modificări ale programelor de încărcare și îmbunătățiri ale infrastructurii de încărcare.
Citește și: Acuzat de crimă, un danez de 81 de ani a fost eliberat – Cum au motivat decizia judecătorii

Meteorologii prevăd temperaturi extrem de reci și pentru perioada imediat următoare, acestea nu au mai fost înregistrate în capitală din 1979, potrivit tv2.no. Nu doar municipalitatea Oslo a stabilit un record de frig în aceste zile. În multe locuri, stațiile meteo nu au mai văzut până acum temperaturi atât de scăzute.
Citește și: Slovenia, vântul puternic creează probleme în trafic. Mai multe camioane s-au răsturnat, un șofer era român