Sari la conținut

Trupele ucrainene vor fi antrenate în România. „Statul român nu a comunicat transparent cetățenilor”

Etichete:
30/12/2022 17:25 - ACTUALIZAT 30/12/2022 17:25
Trupele ucrainene vor fi antrenate în România

Trupele ucrainene vor fi antrenate în România – Informația a fost confirmată de Ministerul Apărării Naționale. În aces fel, România devine pe deplin parte în războiul dintre Rusia și Ucraina. Conform „Inpolitics”, MApN a modificat recent legislația pentru a permite instruirea de trupe ucrainene pe teritoriul României pentru a lupta contra rușilor. Informația a fost confirmată oficial de ministerul Apărării.
>>> Baerbock avertizează: „Iarna va fi grea, dar susținem Ucraina și vom apăra fiecare centimetru din teritoriul alianței vestice”

Trupele ucrainene vor fi antrenate în România

Este vorba de o modificare discretă operată de MApN, printr-un Ordin emis pe 17 noiembrie, a legislației privind intrarea de forțe armate străine pe teritoriu românesc, care, în vechea formă prevedea:
”(1) Cererile pentru obținerea aprobării de intrare/ieșire a forțelor armate străine în vederea participării la exerciții, activități de instruire și ceremoniale se înaintează în termenele stabilite pe timpul conferințelor de planificare a activităților”.

După modificarea din 17 noiembrie a.c., prin Ordinul M.192, alin.1 sună astfel:
”(1) Cererile pentru obținerea aprobării de intrare/ieșire și staționare a forțelor armate aparținând statelor membre NATO, UE și Parteneriatului pentru Pace sau statelor cu care România a încheiat acorduri în domeniu sau de tranzitare a teritoriului național de către acestea, în vederea participării la exerciții, activități de instruire și ceremoniale pe teritoriul României sau în scopul participării la operațiuni ce se desfășoară în afara teritoriului național, se înaintează cu cel puțin 4 zile lucrătoare înainte de data planificată a intrării în România a forțelor, produselor și echipamentelor militare sau a bunurilor materiale pentru asigurarea sprijinului, după caz”.
>>> Annalena Baerbock: „Războiul va dura ani de zile. Ucraina apără libertatea noastră. Punct”

Germania şi Olanda vor antrena soldaţi ucraineni

Operațiuni militare pe teritoriul României

În urma acestor modificări, nu mai vorbim de antrenamente și ceremoniale, ci de operațiuni militare autentice declanșate sau pregătite pe teritoriul României, realizate de forțe armate strict străine, strict românești, ori în alianță, după caz. Și apare și termenul de staționare pe teritoriul românesc, nu doar de intrare/ieșire.

Modificările legislative din 17 noiembrie au ca prim scop permiterea instruirii de trupe militare ucrainene în România.
Informația era confirmată oficial de către MApN:
”În contextul actual, România a apreciat în repetate rânduri că este necesară menținerea consistenței și ritmului sprijinului oferit Ucrainei, atât de către parteneri, cât și de către organizațiile internaționale.

Țara noastră a sprijinit decizia Consiliului Afaceri Externe (CAE) de a înființa o Misiune Militară de Asistență în sprijinul Ucrainei (EUMAM), fapt care reprezintă un pas major în susținerea capacităților de apărare ale acestui stat împotriva agresiunii rusești.

Ca stat membru al UE, susținem consolidarea sprijinului UE prin intermediul acestei misiuni de asistență, urmând ca în perioada următoare să fie analizată și definită contribuția României la măsurile concrete care vor fi agreate de statele membre UE ce intenționează să participe la această inițiativă”.

Decizia de înființare a EUMAM a fost anunțată de Bruxelles pe 17 octombrie. Potrivit comunicatului oficial al Consiliului UE,

”Obiectivul misiunii este de a contribui la consolidarea capabilității militare a forțelor armate ale Ucrainei de a desfășura în mod eficace operații militare, pentru a-i permite Ucrainei să își apere integritatea teritorială în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional, să își exercite în mod efectiv suveranitatea și să protejeze civilii.

Ca răspuns la cererea sprijin militar din partea Ucrainei, EUMAM Ucraina va oferi instruire individuală, colectivă și specializată forțelor armate ucrainene, inclusiv forțelor de apărare teritorială ale acestora, precum și coordonării și sincronizării activităților statelor membre care sprijină furnizarea de instruire.

Astăzi ne intensificăm sprijinul acordat Ucrainei pentru ca această țară să se poată apăra de agresiunea ilegală a Rusiei. Misiunea de asistență militară a UE va instrui forțele armate ucrainene, astfel încât acestea să își poată continua lupta curajoasă. EUMAM nu este doar o misiune de instruire, ci este o dovadă clară că UE va fi alături de Ucraina atât timp cât este necesar. EUMAM Ucraina își va desfășura activitatea pe teritoriul statelor membre ale UE și își va avea comandamentul operațional în cadrul SEAE, la Bruxelles, pentru a asigura coordonarea generală la nivel strategic”.
>>> Ursula von der Leyen cere tancuri de luptă pentru Ucraina. „Dacă ei spun că au nevoie, trebuie să le livrăm”

Lansarea oficială a EUMAM Ucraina a avut loc pe 15 noiembrie

Marea problemă a modificării legislației de la noi pe 17 noiembrie este lipsa de transparență, refuzul statului român de a comunica pe larg cetățenilor ce semnificație are respectiva decizie, scrie Inpolitics.

„Ca de obicei, slugarnica României s-a repezit să execute ordinele Bruxellesului și a sprijinit imediat înființarea EUMAM, decisă de Consiliul Afacerilor Externe (CAE). Ordinul din 17 noiembrie al MApN care deblochează instruirea soldaților ucraineni în România a venit la 3 zile după participarea ministrului de Externe, Bogdan Aurescu, la reuniunea CAE.
Cîteva zile mai tîrziu, pe 8 decembrie, României i se închide ușa Schengen în nas. Croația intră, dar refuză EUMAM, după discuții ample la nivelul Guvernului, Președintelui și al Parlamentului.
În România s-a rezolvat printr-un simplu Ordin ministerial, și acela ținut sub obroc.”, mai scrie Inpolitics.

Tancuri germane pentru Ucraina: Sahra Wagenknecht avertizează asupra „infernului nuclear”

Continuați să citiți în Ziarul Românesc