
Știri România. Permis de conducere fals valabil pentru 14 categorii, depistat la frontieră. Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări cu privire la un tânăr cu cetăţenie română şi moldoveană, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals.
Cât a plătit un român pentru un permis fals cumpărat din Germania
Duminică, 4 septembrie, în jurul orei 04.15, în P.T.F Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, pentru a intra în România, un tânăr cu cetăţenie română şi moldoveană, în vârstă de 25 de ani. Acesta se afla la volanul unui autoturism înmatriculat în Franța.
La controlul de frontieră, persoana în cauză a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Polonia. Documentul părea valabil pentru categoriile “AM”, “A1” , “A2”, “A”, “B1”, “B”, “C1”, “C”, “D1”, “D”, “BE”, “C1E”, “CE” şi “T”.
Permis de conducere fals, cumpărat cu 4.500 €. Posesorul: „Voiam un loc de muncă mai bine plătit în Germania”
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, constatând că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.
Luat la întrebări, tânărul a declarat că în urmă cu o jumătate de an a apelat la serviciile unei şcoli de şoferi din Polonia pentru a preschimba permisul valabil deţinut pentru categoriile “A2” şi “B” , emis de autorităţile din Republica Moldova şi că a fost de acord cu propunerea unei persoane din cadrul şcolii ca pe noul permis de conducere să fie trecute şi alte categorii, contra sumei de 3.000 de euro.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi fals material în înscrisuri oficiale.
Cel mai frumos cadou, un permis de conducere fals. Și un dosar penal
Sursa: Poliția de Frontieră. ZiarulRomanesc.de