Sari la conținut

Cum au pus mâna clanurile de romi pe sute de clădiri din Timişoara. Numai clanul Cârpaci are 144 de proprietăți centrale

17/02/2017 16:22

Clanurile de romi au pus mâna pe centrul Timișoarei. Sute de clădiri istorice din centrul Timişoarei, dar şi câteva spitale, au ajuns în proprietatea unor clanuri de romi din oraş, în urma retrocedărilor efectuate de-a lungul anilor, scrie Mediafax, în contextul anchetei DNA privind retrocedările ilegale în care sunt implicați oficiali public.

O singură familie, Cârpaci, deţine 144 de proprietăţi, majoritatea în centrul oraşului.

Centrul Timișoarei, în mâna clanurilor de romi
Centrul Timișoarei, în mâna clanurilor de romi

Aproape 1.000 de clădiri monumente istorice se află în Timişoara, dintre care câteva sute, aflate în zona centrală, au fost cumpărate de familii de romi, de-a lungul anilor.

Metoda prin care ajungeau să intre în posesia lor era următoarea: romii cumpărau un singur apartament dintr-o clădire, iar apoi determinau, prin ameninţări, familiile rămase în clădire să-şi vândă apartamentele sub preţul pieţei.

Conform presei locale, romii ajungeau să cumpere un apartament în clădire cu ajutorul unor funcţionari din Primăria Timişoara, de la care aflau cine sunt moştenitorii cărora urma să li se retrocedeze imobilele istorice.

cladiri-istorice-timisoaraFostul primar al Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, declara că funcţionari din Primărie au făcut falsuri.

“Au fost hotărâri judecătoreşti prin care s-au retrocedat imobile către foştii proprietari şi ăştia au vândut mai departe romilor. Instanţele nu aveau cum să retrocedeze direct familiilor de romi pentru că acestea nu aveau proprietăţi. Majoritatea cazurilor au ajuns, în final, la romi şi ei s-au intabulat. (…) Eu cred, şi aceasta este părerea mea personală, că au lucrat mână în mână diverşi: notari, avocaţi, instanţe”, afirma fostul primar Ciuhandu.

Astfel, s-a ajuns ca o bună parte din clădirile din zona centrală să fie cumpărate de familiile de romi.

De exemplu, familia Cârpaci are 144 de proprietăţi, majoritatea în centrul oraşului. Cele mai multe sunt deţinute de Vladimir Cârpaci, şi anume 37, printre care şi imobilul în care-şi desfăşura activitatea Secţia de Pneumologie şi Laboratorul Spitalului de Copii “Louis Ţurcanu” din Timişoara. La sfârşitul anului 2013, secţia a fost evacuată din clădire de clanul Cârpaci, Primăria fiind nevoită să o mute în alt spaţiu.

Familia Cârpaci mai deţine şi clădirea în care-şi desfăşura activitatea Clinica de Oncologie Medicală a Spitalului Municipal Timişoara, care a fost mutată într-o altă locaţie în anul 2012. Asta după ce Vişinel Stancu, proprietarul clădirii a cerut o chirie de cinci ori mai mare. De altfel, familia Stancu are 30 de proprietăţi în Timişoara.

Tot în posesia familiei Stancu a ajuns şi Casa Muhle, construită în secolul al XIX-lea, fiind considerată una dintre cele mai frumoase clădiri istorice din Timişoara, care a ajuns o ruină.

Nicolae Robu, primarul Timişoarei, dar şi fostul primar Gheorghe Ciuhandu au fost puşi sub acuzare de DNA pentru abuz în serviciu.

Potrivit Mediafax, este vorba despre retrocedarea ilegală a 968 de imobile din zona centrala a Timişoarei, prejudiciul fiind estimat la 40 de milioane de euro. În dosar sunt vizaţi mai mulţi funcţionari.

Votul ca butonul roșu de pe valiza nucleară? Ar fi grav dacă soarta României ar depinde de o duminică electorală

O sticlă aruncată în mare cu un mesaj de acum 108 ani și găsită pe o plajă din Germania, validată ca record mondial