Cazul românului umilit în Olanda, reacție dură din Parlament: ”Nu e singurul!”. Deputatul PNL pentru diaspora Valentin Făgărăşian trage un puternic semnal de alarmă cu privire la tratamentul discriminatoriu și umilitor la care sunt supuși tot mai mulți cetățeni români în străinătate și dă asigurări că se va implica personal în coalizarea instituțiilor statului român pentru a proteja fiecare cetățean în parte.
Citiți despre acest caz aici: Revoltător: Hotelul din Olanda NU PRIMEȘTE ROMÂNI. „Discriminare flagrantă”
Cazul românului umilit în Olanda, reacție dură din Parlament
”În Olanda, un tânăr român a fost umilit de proprietarul unei unități de cazare care avea un mesaj ferm – ”fără români”. Cine, oare, își imaginează că a fost singurul român batjocorit? În Italia, un partid își face publicitate electorală promovând un proiect de lege absurd, prin care se instituie amenzi de până la 100.000 de euro pentru cei care utilizează cuvinte într-o limbă străină, inclusiv pentru români. În Spania și Italia tot mai mulți angajați români sunt exploatați, umiliți, tratați inuman și neplătiți. Pare că românii nu sunt protejați nici de legi, nici de instituții naționale sau de cele europene! Altfel, nimeni nu și-ar permite un asemenea tratament față de un cetățean european.
Apreciez faptul că Ministerul Afacerilor Externe s-a autosesizat în cazul incidentului din Olanda. Însă, trebuie să înțelegem că românii din diaspora se confruntă zilnic cu asemenea situații, iar în afara frontierelor sunt peste 4,5 milioane de români. Deci, ne trebuie o prezență mult mai activă și mult mai fermă a autorităților române atunci când drepturile unui cetățean român sunt călcate în picioare.
”Voi discuta cât mai curând cu domnul ministru Aurescu”
Avem misiuni diplomatice și secții consulare, avem atașați de muncă și atașați economici, avem departamente și funcționari publici bine plătiți care pot monitoriza și reacționa imediat la asemenea incidente. Voi discuta cât mai curând cu domnul ministru Aurescu, precum și cu ministru muncii, domnul Budăi, pentru a institui mecanisme clare și facile prin care românii din străinătate să sesizeze autorităților statului român orice formă de discriminare sau abuz la care sunt supuși în afara țării. Noi, românii, tratăm cu cel mai mare respect și cea mai mare ospitalitate orice străin ne vine în țară.
De asemenea, ca deputat de diaspora, voi continua să am întâlniri cu autoritățile guvernamentale din statele UE, pentru a stabili punți de colaborare în această chestiune și a evita atitudinile cu un accentuat caracter xenofob, care fac rău întregii Uniuni Europene. Am reușit, până acum, ca prin contactul direct cu autoritățile străine să apăr sute de români și să rezolv sute de situații critice și știu că se poate să-i apărăm pe români în fața abuzurilor și discriminărilor.”
Valentin FĂGĂRĂŞIAN
Deputat PNL