Germania face pregătiri pentru a începe campania de vaccinare anti-COVID-19 înainte de sfârşitul anului, potrivit cotidianului Bild.
Ministerul federal al Sănătăţii are în plan să înfiinţeze 60 de centre speciale de vaccinare pentru a se asigura că vaccinurile pot fi stocate la temperatura corespunzătoare, cerându-le celor 16 landuri să indice până la data de 10 noiembrie locuri unde se va putea face acest lucru, scrie Bild, fără a-şi preciza sursele.
Într-o videoconferinţă susţinută în această săptămână, ministrul sănătăţii Jens Spahn, el însuşi confirmat pozitiv cu coronavirus miercuri, a spus că firma germană BioNTech se apropie de a primi aprobarea pentru vaccinul său, citează Bild declaraţii ale participanţilor.
Întrebat când se aşteaptă la primele vaccinări, Spahn a răspuns: ‘S-ar putea întâmpla înainte de sfârşitul anului’, au relatat participanţi pentru acelaşi cotidian.
BioNTech dezvoltă un vaccin în parteneriat cu Pfizer Inc.
Luna trecută, Germania a acordat fonduri echivalente cu 745 milioane de dolari firmelor de biotehnologie BioNTech şi CureVac pentru ca acestea să-şi accelereze lucrul la vaccinurile împotriva COVID-19 şi să-şi extindă capacităţile de producţie germane.
Marţi, Pfizer şi BioNTech au anunţat începerea în Japonia a testelor clinice din fazele combinate I şi II pentru vaccinul lor candidat bazat pe ARN mesager (ARNm).
Rezultatele iniţiale ale testelor lor din SUA ar putea veni la începutul acestei luni.
Rata de infectare cu coronavirus este în creştere accelerată în Germania, care a raportat joi, pentru prima oară, peste 10.000 de cazuri noi de infectare.
(Agerpres)