Activiștii Greenpeace au blocat un tren în Germania, care transporta deșeuri radioactive spre Rusia, au anunțat luni, 18 noiembrie, reprezentanții organizației de mediu.
Exporturile germane de hexafluorură de uraniu, un produs secundar al uraniului îmbogățit, au fost reluate la începutul acestui an, relatează The Moscow Times.
Transporturile au fost întrerupte în anul 2009 de compania nucleară de stat rusă, Rosatom, în urma unor rapoarte conform cărora deșeurile erau depozitate în unități improprii în aer liber, în Siberia.
Activiștii de mediu au blocat un tren care căra 600 de tone de hexafluorură de uraniu la puțin timp după ce transportul a părăsit uzina Urenco din orașul german Gronau.
Activiștii s-au suspendat de un pod, deasupra șinelor de tren, și au întârziat transportul cu mai mult de opt ore. Aceștia au fost preluați de poliție și trenul și-a continuat ruta.
Un activist Greenpeace, Rashid Alimov, a anunțat că în apropierea vagoanelor s-au înregistrat aproximativ 120 de microroentgen pe oră, de șase ori mai mult decât nivelul normal.
Conform Greenpeace, încărcătura de material radioactiv va fi transportată cu trenul până într-un port din Olanda, de unde va fi preluată de o ambarcațiune și va fi livrată în St. Petersburg.
Ulterior, va fi transportată în Siberia pentru a fi depozitată.
Activiști din Germania, Olanda și Rusia au organizat un protest în fața uzinei Gronau duminică, cu mesajul „Rusia nu este teren de testare pentru deșeurile radioactive ale Germaniei”.