Sari la conținut

Ucigașul tăcut: Mii de morți premature anual, în Germania, din cauza poluării generate de cărbune. Deșeurile radioactive, o amenințare la fel de mare

06/07/2016 10:54 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:33

Germania, care își va închide toate centralele nucleare în următorii șase ani, este încă foarte departe de o soluție pentru stocarea deșeurilor sale radioactive, relevă un raport al unei comisii de experți, publicat marți, relatează AFP.

Potrivit Agerpres, raportul, comandat de parlamentul german unei comisii formate din reprezentanți ai industriei, oameni de știință și reprezentanți ai societății civile, nu se pronunță cu privire la problema cea mai presantă, și anume găsirea unei locații pentru depozitarea deșeurilor puternic radioactive.

Subiectul preocupă Germania de zeci de ani. Un sit a fost luat în considerare mult timp, și anume Gorleben în Saxonia Inferioară (nord). Însă, căutările au început iarăși de la zero în 2011 când guvernul Angelei Merkel a confirmat renunțarea la energia nucleară la orizontul lui 2022. În raportul înaintat marți parlamentului, Gorleben este în continuare o opțiune — la fel ca alte locații.

Potrivit sursei citate, raportul face recomandări cu privire la criteriile care trebuie respectate pentru alegerea unui sit de stocare a deșeurilor nucleare.

CE ameninţă cu sancţiuni: România nu îşi protejează cetăţenii de poluare

Procesul ar urma acum să intre în „faza sa intensivă”, un termen cu toate acestea relativ din moment ce noul orizont pentru luarea unei decizii este fixat pentru 2031 pentru un sit care ar urma să funcționeze începând din 2050. Președintele comisiei de experți, Michael Müller, a calificat acest calendar drept unul „ambițios”. De fapt, căutările ar putea dura o sută de ani, a speculat presa germană.

Nu doar deșeurile puternic radioactive reprezintă o problemă apăsătoare. Arderea cărbunilor în centralele energetice a generat 18 la sută din emisiile de gaze cu efect de seră din UE în 2014.

Emisiile provenite de la centralele pe cărbune au cauzat în 2013 moartea prematură a 22.900 de persoane, precum și zeci de mii de cazuri de boli de inimă, de bronșită și de cancer, potrivit acestui raport realizat de patru ONG-uri — World Wide Fund for Nature (WWF), Climate Action Network (CAN), Health and Environment Alliance (HEAL) și Sandbag.

Mai mult de jumătate dintre decesele premature din UE ca urmare a poluării prin arderea cărbunelui pot fi atribuite unui număr de 30 de termocentrale„, conform raportului.

Cele cinci țări cele mai afectate de poluarea cu cărbune venită din țările vecine, adaugată la cea produsă de centralele electrice proprii, sunt Germania (3.630 decese premature), Italia (1.610 decese), Franța (1.380 decese), Grecia (1.050 decese) și Ungaria (700 decese).

În ceea ce privește mercurul rezultat din arderea cărbunelui, el provoacă în Europa, în fiecare an, daune sistemului nervos a mii de fetuși.

Alarmă la o centrală nucleară din Germania. Mai multe computere, infectate cu viruși. Ce se poate întâmpla

Hoți de buzunare, arestați în Gara Centrală din München

Un doctor român conduce singura clinică din Germania care tratează boli cauzate de mediu