Sari la conținut

Anunţul ministrului german al Economiei: Rezervoarele de gaze ale ţării se umplu mai repede decât era așteptat

29/08/2022 10:53 - ACTUALIZAT 29/08/2022 10:53

Criză gaze Germania – Cresc rezervele de gaze în Germania, anunţă ministrul german al economiei. Robert Habeck dă speranțe că cea mai mare economie a Europei poate evita penuria de gaze din această iarnă, anunțând că depozitele țării sunt umplute mai rapid decât se estima inițial, relatează Reuters.

Cresc rezervele gaze Germania

Obiectivul guvernului german este acela de a atinge o capacitate de stocare de 85% până în octombrie, însă acesta ar putea fi îndeplinit până la începutul lunii septembrie, a precizat Habeck.

„Rezervoarele se umplu mai repede decât era estimat. (…) Companiile vor putea apoi să retragă gaze din instalațiile de stocare, așa cum a fost planificat în timpul iernii, pentru a alimenta industria și gospodăriile”, a declarat oficialul german, citat de publicația Der Spiegel.

>>> Rusia închide din nou robinetul de gaz spre Germania, prețurile explodează

Pentru a preveni riscul penuriei de energie, Berlinul și-a stabilit în iulie o serie de obiective, astfel încât stocurile de gaze să ajungă la 95% din capacitate până în noiembrie.

Guvernul a introdus măsuri care permit mai multă energie pe bază de cărbune și reduc consumul de energie în clădirile publice.

De asemenea, a cheltuit 1,5 miliarde de euro pentru a cumpăra gaz natural lichefiat, Qatar și Statele Unite fiind furnizori importanți, iar cinci noi terminale GNL sunt planificate să îl importe pe mare.

În 2021, aproximativ 55% din consumul total de gaz al Germaniei a venit din Rusia. În luna august a acestui an, doar 9,5% din consumul de gaz a fost din Rusia, potrivit datelor asociației BDEW din industria energetică, citate de Der Spiegel.

>>> Se schimbă Legea mobilizării pentru apărare. Românii din diaspora au 15 zile să se prezinte

Sursa: Reuters, ZiarulRomanesc.de