Sari la conținut

Germania va antrena pe teritoriul său soldați ucraineni, anunță Lambrecht

26/04/2022 17:01 - ACTUALIZAT 26/04/2022 17:01

Ministrul Apărării din Germania, Christine Lambrecht, anunțat marți că pe teritoriul german urmează să fie antrenați soldaţi ucraineni pentru a folosi sisteme de artilerie.

Germania va antrena soldați ucraineni
Germania va antrena soldați ucraineni

„Lucrăm împreună cu prietenii noştri americani pentru pregătirea trupelor ucrainene pe teritoriul german, în legătură cu sisteme de artilerie”, a spus Lambrecht la întâlnirea organizată de secretarul american al apărării Lloyd Austin la baza aeriană Ramstein din Germania.

Majoritatea germanilor sunt „în favoarea” livrării de arme grele în Ucraina

Ministrul a evocat criticile formulate la adresa Germaniei în ultimele săptămâni referitoare la refuzul său de a livra armament greu Ucrainei, dar a precizat că decizia recentă a Berlinului de a furniza echipamente antiaeriene Kievului este un progres.

„Am decis ieri că Germania va facilita livrarea de arme antiaeriene autopropulsate Ghepard pentru Ucraina”, a afirmat ministrul german, potrivit transcriptului discursului său.

Germania nu va mai livra arme Ucrainei. Lambrecht: „Ne trebuie pentru apărarea noastră”

Acţiunile preşedintelui Vladimir Putin în Ucraina înseamnă că Rusia „a părăsit cercul naţiunilor civilizate”, a spus ea.

La reuniunea pe tema războiului din Ucraina organizată la baza americană Ramstein iau parte ministrul apărării din SUA, Lloyd Austin, miniştrii apărării din mai multe ţări, precum şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Livrarea de arme Ucrainei, compatibilă cu învăţăturile creştine

În 24 februarie, armata rusă a lansat o agresiune militară neprovocată împotriva Ucrainei, ceea ce liderul rus Vladimir Putin numeşte „operaţiune militară specială pentru denazificarea” ţării vecine. 

Sursa: Reuters. ZiarulRomanesc.de