Sari la conținut

Ministrul Transporturilor, despre limitarea vitezei pe autostrăzile Germaniei: „NU avem suficiente indicatoare!”

06/04/2022 19:25 - ACTUALIZAT 06/04/2022 19:28
limita viteză autostradă germania indicatoare

Germania „nu are suficiente indicatoare” pentru limita de viteză pe austostradă, spune ministrul Transporturilor, Volker Wissing.

O adevărată campanie s-a dus în ultima perioadă în Germania pentru o limită generală temporară de viteză pe autostrăzi. Susţinătorii ideii spun că astfel s-ar reduce dependența de gazul rusesc

Însă ministrul Transporturilor, Volker Wissing, s-a pronunțat împotriva introducerii unei astfel de măsuri. Parțial pentru că consideră că nu există suficiente indicatoare informative în stoc.

Într-un interviu pentru Hamburger Morgenpost, Wissing a spus că o limită de viteză în Germania este „extrem de controversată” și „de asemenea, dezbină foarte puternic societatea”.

El a subliniat, de asemenea, „efortul considerabil” pe care l-ar provoca introducerea unei limite generale de viteză pentru un timp limitat pe sistemul german Autobahn.

„Ar trebui să punem semne adecvate timp de trei luni și apoi să le dămjos din nou”, a spus el. „Nici măcar nu avem atât de multe indicatoare în stoc.”

Austostrăzile din Germania sunt singurele din Europa unde multe tronsoane nu au o limită de viteză, deși se recomandă viteze maxime de 130 km pe oră.

Declarația ministrului Transporturilor amintește de argumentul recent al companiilor germane de asigurări de sănătate că nu a existat suficientă hârtie pentru a introduce vaccinarea obligatorie.

Citiţi şi >>> Discuţii aprinse privind limita de viteză pe şoselele din Germania: „Economiile de energie trebuie realizate IMEDIAT”

„Impac rapid”

Reacţiile u venit după ce liderul Partidului Verzilor, Ricarda Lang, a cerut o limită temporară de viteză în weekend.

Ea a declarat că este o măsură care ar avea un impact rapid. „Avem nevoie de o limită temporară de viteză pe autostrăzi acum. De exemplu pentru nouă luni, până la sfârșitul anului, când vrem să devenim independenți de petrolul rusesc cel târziu”.

În general, cei care militează pentru limitarea vitezei cred că o limită de viteză ar limita emisiile de CO2 și ar face drumurile mai sigure.

Dar criticii spun că o limită de viteză ar încălca dreptul oamenilor de a conduce rapid și că drumurile din Germania sunt deja sigure.

Deputatul social-democrat Sebastian Roloff a declarat că există argumente foarte bune pentru o limită de viteză.

„De exemplu, economisește energie într-un mod foarte simplu”, a spus el, adăugând că majoritatea oamenilor din Germania sunt în favoarea măsurii.

Citiţi şi >>> Amenzi pentru exces de viteză în Germania în 2022

„Prin urmare, ar trebui să o implementăm rapid acum”, a spus el.

Directorul executiv al Asociației Germane a Orașelor, Helmut Dedy, a subliniat recent că trebuie acordată mai multă atenție consumului de energie.

„De aceea susținem ca o limită de viteză să fie luată în considerare acum”, a spus el. „Acest lucru ne-ar permite să creștem imediat un potențial de economisire.”

Sursa: The Local, ZiarulRomanesc.de

Continuați să citiți în Ziarul Românesc