Autoritățile germane urmează să introducă noi restricții asupra adunărilor publice și private și să extindă regulile de purtare a măștii, în contextul în care cancelarul Angela Merkel se întâlnește, luni, cu premierii landurilor federale prin intermediul unui videolink pentru a discuta situația națională privind măsurile anti-coronavirus, relatează DPA, citată de Agerpres.
Potrivit unui proiect de propunere consultat de DPA, copiii și tinerii sunt încurajați să se întâlnească doar cu un singur prieten în mod regulat în timpul liber. În mod similar, familiile ar trebui să limiteze întâlnirile private la propria gospodărie.
Propunerea prevede în continuare limitarea întâlnirilor în public la membrii propriilor gospodării și maximum două persoane din altă gospodărie.
Proiectul solicită ca petrecerile private să fie inițial evitate complet până la Crăciun.
Din 2 noiembrie, doar membri din două gospodării au voie să se întâlnească în public, cu cel mult 10 persoane care iau parte la adunare.
Propunerea cere de asemenea persoanelor care prezintă simptome de răceală – dacă le curge nasul și tușesc – să intre imediat în carantină acasă.
Proiectul insistă de asemenea pe intensificarea măsurilor de distanțare socială în școli.
Măștile care acoperă gura și nasul vor deveni obligatorii pentru profesorii și elevii de toate vârstele în spațiile școlii și în timpul lecțiilor.
Elevii trebuie să aibă lecții în grupuri alocate, neschimbate de aproximativ jumătate din clasa obișnuită, conform proiectului.
Grupurile de risc, inclusiv persoanele în vârstă și bolnavii, trebuie să primească măști speciale FFP2 la prețuri reduse subvenționate de guvernul federal.
Sâmbătă, la două săptămâni de la instituirea unei carantine parțiale de o lună la nivel național, Merkel a avertizat că va veni o iarnă dificilă.