Ştiri din Germania – Campanie de economie pentru energie. Guvernul german a lansat o campanie de promovare a economiei de energie la nivel naţional. Astfel încearcă să-i determine pe cei circa 80 de milioane de cetăţeni să economisească energie atât acasă cât şi la locul de muncă, pentru a combate creşterea preţurilor şi schimbările climatice.
„Cel care economiseşte energie ajută Germania să devină mai puţin dependentă faţă de importurile ruseşti. Şi pune o piatră la construcţia edificiului pentru climă”, a spus ministrul german al economiei şi climei, Robert Habeck. Acesta a prezentat iniţiativa denumită „80 de milioane, uniţi în schimbarea energetică”, relatează AFP și EFE.
O campanie cu afişe publice, destinată atât industriei şi mediului de afaceri cât şi populaţiei, va fi lansată pentru a încuraja anumite obiceiuri. De exemplu, utilizarea transportului public în locul maşinii personale sau reducerea folosirii aparatelor de climatizare.
Ministerul german al Economiei doreşte să fie un model în acest sens, promiţând că vara va porni aparatele de aer condiţionat numai după ce temperatura depăşeşte 26 de grade Celsius, iar în timpul iernii va reduce încălzirea.
Campanie de economie pentru energie în Germania. Ce presupune?
Campania, la care au fost raliate de asemenea marile organizaţii sindicale şi patronale germane, include şi crearea unui site dedicat şi a unei linii telefonice unde vor fi oferite sfaturi despre modalităţile de reducere a consumului de energie.
Iniţiativa guvernului german survine în timp ce preţul la energie a atins un nivel record în prima economie a UE. Este vorba despre o creştere de 38,3% în luna mai, alimentată şi de războiul din Ucraina. ”Fie şi numai din acest motiv este urgent să economisim energia”, a încercat să convingă ministrul Habeck. Avertizând că ”ne aşteaptă o toamnă şi o iarnă dificile”.
>>> Uleiul de floarea soarelui de la Netto i-a îngrozit pe clienți: „Te simți bine?”
Germania este şi foarte dependentă de materiile prime energetice ruseşti. Înaintea războiului început în februarie ea importa din Rusia 55% din necesarul său de gaze naturale, procent diminuat între timp la 35%.
Împreună cu obiectivul austerităţii energetice ”ca sarcină a întregii ţări”, trebuie de asemenea ”garantat că iarna nu se instalează în gospodăriile cu venituri mici”, a mai declarat Habeck. Referindu-se la măsurile de ajutorare a cetăţenilor cu venituri reduse pentru a putea suporta plata facturilor la energie.
Un alt obiectiv al guvernului este ”combaterea încălzirii climatice” şi atingerea ”obiectivelor în materie de diminuare a emisiilor de gaze cu efect de seră”.
>>> Coronavirus în Germania: Au EȘUAT planurile privind vaccinarea obligatorie de la 18 ani